8 C
Londra

PewDiePie a dat Marea Britanie pe Japonia

PewDiePie, care a locuit până acum în Marea Britanie, a anunţat în 2019 că şi-a cumpărat o casă în Japonia.

Celebrul youtuber suedez PewDiePie a anunţat că s-a mutat în Japonia după ce ţara a relaxat restricţiile la frontieră pentru anumite persoane care beneficiază de viză.

În vârstă de 32 de ani, PewDiePie, pe numele său adevărat Felix Kjellberg, a devenit cunoscut filmându-se în timp ce testa jocuri video, apoi prin intermediul unor videoclipuri pline de umor.

Canalul său de YouTube este urmărit de 111 milioane de abonaţi.

Cu soție și căței

Suedezul a încărcat săptămâna aceasta un videoclip care arată sosirea sa, alături de soţia sa şi câinii lor, în Japonia, ţara cu cele mai severe restricţii la graniţă dintre statele G7 din cauza pandemiei de coronavirus.

„Ne-am întrebat atât de mult timp dacă putem veni, am avut suişuri şi coborâşuri, a fost evident o călătorie lungă”, a spus youtuberul.

„Aş dori să le mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut (în acest proiect), este extraordinar să fiu în sfârşit aici”, a adăugat el.

Japonia a permis din martie intrarea pe teritoriul său a persoanelor aflate în călătorie de afaceri, a studenţilor străini şi a anumitor rezidenţi, însă graniţele sale rămân deocamdată închise pentru turişti.

Cu toate acestea, premierul japonez Fumio Kishida a anunţat la începutul lunii mai o relaxare treptată a restricţiilor de intrare în ţară începând din iunie, fără a oferi alte detalii.

Unele mass-media au menţionat posibila autorizare a intrării anumitor turişti în cadrul excursiilor organizate, precum şi o eventuală scutire de la testul COVID-19 la sosirea în ţară pentru persoanele vaccinate.

Alte articole

Ultimă oră