7.2 C
Londra

Scandal în UK. Guvernul refuză să facă publice documentele prin care un om de afaceri cu origini ruse a fost numit în Camera Lorzilor

Guvernul condus de Boris Johnson a refuzat să prezinte informații cerute de opoziția laburistă cu privire la numirea omului de afaceri de origine rusă Evgeni Lebedev în Camera Lorzilor, invocând „securitatea națională”.

Lebedev, care are cetățenie britanică, a negat recent că ar reprezenta o amenințare la adresa securității britanice și a subliniat acoperirea invaziei rusești de către ziarul său, The Evening Standard, care săptămâna trecută i-a cerut președintelui rus Vladimir Putin să își retragă trupele.

Într-o declarație, secretarul de stat Michael Ellis a invocat preocupări legate de securitate și necesitatea de a păstra „integritatea” acestor numiri ca motiv pentru refuzul de a face publice aceste informații.

Evgheni Lebedev este fiul oligarhului rus Alexander Lebedev, un fost șef KGB. Evgheni Lebedev a primit de la Regina Elisabeta a doua titlul nobiliar de viață în 2020, la propunerea lui Boris Johnson, și a devenit primul membru ruso-britanic al Camerei Lorzilor.

Cei doi sunt prieteni de când Johnson a devenit primar al Londrei, în 2008. Întrebările despre relația lor se referă în special la prezența, în aprilie 2018, a lui Boris Johnson, pe atunci ministru de Externe, la o petrecere într-o vilă a lui Lebedev în Italia fără dispozitiv de securitate.

Evgheni Lebedev, proprietarul ziarelor britanice The Independent și Evening Standard, este fiul fostului agent KGB devenit om de afaceri, Alexandr Lebedev. Acesta din urmă deține ziarul independent Novaya Gazeta din Rusia.

Născut la Moscova în 1981, el s-a mutat la Londra la vârsta de 8 ani când tatăl său a fost detasat ca ofiter KGB la ambasada sovietică. În 2010 el a primit cetățenie britanică.

Alte articole

Ultimă oră