7.3 C
Londra

Revoluție la TikTok

Diferenţa dintre rețelele sociale TikTok şi YouTube s-a redus, după ultima decizie a chinezilor.

TikTok le permite de acum utilizatorilor săi să posteze videoclipuri cu o durată de până la zece minute, faţă de trei minute până acum, o nouă iniţiativă pentru a concura cu principalul său rival, YouTube.

Decizia vine la mai puţin de opt luni de la creşterea duratei maxime a videoclipurilor de la unu la trei minute.

„Sperăm că acest lucru va deschide şi mai multe posibilităţi pentru creatorii noştri din întreaga lume”, a declarat purtătorul de cuvânt al filialei grupului chinez ByteDance.

Concurența

Specializat în videoclipuri scurte, chiar foarte scurte pentru că multe dintre ele au încă o durată mult sub un minut, TikTok va păşi hotărât pe teritoriul YouTube, referinţa în materie de conţinut generat direct de utilizatori.

În martie 2021, YouTube a căutat, la rândul sau, să se poziţioneze pe teritoriul TikTok prin lansarea YouTube Shorts, care permite înregistrarea de videoclipuri cu o durată de până la 60 de secunde.

La rândul său, Instagram a creat deja Reels, în august 2020, pentru a le permite, de asemenea, utilizatorilor reţelei sociale a grupului Meta (Facebook) să-şi creeze propriul conţinut video.

Alte articole

Ultimă oră