La 28 noiembrie 1918, în sala sinodală a reședinței mitropolitane din Cernăuți, unde în anul 1878 avusese loc și procesul societății Arboroasa s-au desfășurat lucrările Congresului general al Bucovinei, pentru stabilirea raportului politic al acestei provincii față de Regatul României.
Congresul general, ca putere supremă în Bucovina după dezmembrarea Austriei în octombrie 1918 și dealtfel singurul organ învestit cu puteri legislative, în numele suveranității naționale, hotărăște:
“UNIREA NECONDIȚIONATĂ ȘI PENTRU VECIE A BUCOVINEI ÎN VECHILE EI HOTARE PÂNĂ LA CEREMUȘ, COLACIN ȘI NISTRU, CU REGATUL ROMÂNIEI”. Supusă la vot, “Declarația de Unire” va fi aprobată în unanimitate.
La data de 18/31 decembrie 1918, a apărut sub semnătura regelui Ferdinand I cât și a lui Ion I. C. Brătianu președintele Consiliului de Miniștri al României, Decretul-Lege nr. 3745 privitor la Unirea Bucovinei, având următorul cuprins:
“Bucovina în cuprinsul granițelor sale istorice, este și rămâne deapururea unită cu Regatul României”.
Această istorică hotărâre a fost marcată și printr-o placă comemorativă din marmoră, așezată pe peretele de la intrarea în sala sinodală (placa comemorativă a existat aici până la 28 iunie 1940). Limba română a fost introdusă ca limbă oficială în administrație, justiție, școală, cultură, etc, fixându-se dealtfel și un termen pentru deprinderea ei de către toți slujbașii publici care erau de alte naționalități.
Transformarea și romanizarea Universității din Cernăuți, cu facultățile sale academice, de teologie, drept și filosofie-științe, acea “Alma Mater Cernautensis”, va fi dusă la îndeplinire sub conducerea profesorului Ioan Nistor și a lui Vasile Tarnavschi (pentru teologie).
Cursurile au început la 1 noiembrie 1919, fiind înscriși 1671 studenți (dintre aceștia 184 erau studente). Inaugurarea festivă a Universității române din Cernăuți avu loc la data de 24 octombrie 1920, în prezența regelui Ferdinand, a reginei Maria cât și a membrilor guvernului român, adunarea ținându-se în sala sinodală. Evenimentul a fost marcat de asemenea pe o placă comemorativă din marmoră, așezată în această sală. Regele și regina împreună cu membrii familiei regale au fost cazați în Palatul Mitropolitan.
Din proiectul lui Daniel Siegfriedsohn, ”Descoperiți Basarabia și Bucovina de nord”:
Ukrainenii au revendicat fără succes scaunul mitropolitan de la Cernăuţi din Grandiosul Palat construit pe cheltuiala Fondului Religionar Ortodox Român al Bucovinei. Încă de la începutul secolului XX, în Bucovina se desfăşura un război surd pentru supremaţie între români şi ruteni.
Competiţia care a cuprins întreaga societate, s-a manifestat cu intensitate şi în cadrul Mitropoliei Ortodoxe din Bucovina. Ultimul mitropolit sub stăpânire austriacă, Vladimir Repta (1842-1926), un unionist convins, a încercat, sub diverse forme, folosindu-se în special de autoritatea Bisericii, să întărească conştiinţa naţională a românilor bucovineni, aflaţi în permanente dispute cu ortodocşii ruteni minoritari.
Înainte de declanşarea Primului Război Mondial, rutenii şi-au înmulţit pretenţiile, revendicând scaunul mitropolitan din Cernăuţi şi cerând ca pentru români să se înfiinţeze o episcopie sufragană, la Rădăuţi sau la Suceava. Românii au protestat, apărând caracterul românesc al mitropoliei şi, în contrapartidă, au propus înfiinţarea unei episcopii rutene la Coţmani. Un nou episod s-a desfăşurat în 1913, când Guvernul a numit ca vicar general un arhimandrit rutean. Mitropolitul s-a opus, fiind ajutat în atitudinea sa de protestele preoţilor români.
Începând din anul 1792, au fost făcute numeroase intervenții în scopul construirii unei catedrale ortodoxe și a reședinței episcopale, care să corespundă rangului înalt pe care îl deținea, ținând seama și de dărâmarea clădirilor de pe viitorul amplasament al reședinței mitropolitane din Cernăuți.
Consecință a repetatelor intervenții făcute în acest scop de episcopul Daniil Vlahovici, prin anul 1803, guvernul Austriei hotărăște totuși ca pe seama și cu toată cheltuiala Fondului Religionar Ortodox Român al Bucovinei, să fie construite în Cernăuți o catedrală episcopală și o reședință. Împăratul Francisc I (1768-1835) emite un decret ca să fie găsit amplasamentul potrivit pentru ridicarea unei catedrale cât și a reședinței episcopale, pentru episcopul neunit (ortodox) al Bucovinei. După alegerea locurilor de amplasare, urmau să fie pregătite planurile necesare construcțiilor respective, întocmite de către un inginer tehnic.
Au trecut zeci de ani fără ca să se poată realiza ceva, fiindcă guvernul provincial de la Lemberg/Lwow a tărăgănat mereu sub diferite motive, aducând noi pretenții ori deseori fără a da nici un răspuns la repetatele cereri ale Episcopului Bucovinei, astfel că ordinul guvernului central de la Viena, nu a fost dus la îndeplinire. Tergiversarea și împotrivirea guvernului galițian era legată de dârza luptă dusă pentru forțarea trecerii bisericii ortodoxe din Bucovina la unirea cu biserica greco-catolică unită cu Roma, iar catedrala și reședința să aparțină deci acestui cult, preluând în același timp și marea avere pe care o deținea Fondul Religionar, însumând moșii și păduri. Abia în 1843, problema catedralei ortodoxe a fost dezlegată, astfel că realizarea ei a început să-și urmeze cursul.
Ducatul Bucovinei
Printr-un decret imperial, din 16 noiembrie 1860, se aprobă construirea sa. În decembrie 1860, Ministerul Cultelor din Viena, după susținerea unui concurs, l-a împuternicit pe arhitectul ceh Iosif Hlavka din Viena să elaboreze planurile reședinței. Nu s-a rezovat însă nimic în această privință, cât timp Bucovina fusese sub administrația guvernului galițian din Lemberg. Abia prin anii 1860-1861, când Bucovina reușește în sfârșit să se desprindă de guvernarea galițiană, constituindu-se Ducatul Bucovinei, a devenit posibilă construirea reședinței, inițial episcopale.
Palatul reședinței din Cernăuți, început a se construi în 1864, a fost terminat în 1878, iar sfințirea lui s-a făcut la 29 iulie 1882. Catapetesmele celor două biserici s-au terminat de pictat în anul 1880 și fuseseră sfințite în ianuarie 1882 de către mitropolitul Silvestru Morariu. Mobilierul a fost executat de către Fondul Bisericesc Român între 1879-1880.
Palatul se compune din trei corpuri distincte, care au fost construite pe rând, fiind amplasate în teren sub forma unui careu, având o curte principală, drumuri și alei de acces, spații verzi și plantații de boscheți cu dimensiuni reduse, fântâni și cișmele, cât și bustul arhitectului Hlavka. Parcurile, fântânile și grilajul de fier din zona centrală a incintei au fost executate între anii 1876-1878.
Amplasamentul reședinței mitropolitane domină partea de nord-vest a orașului aflat pe platoul din culmea dealului Dominic, înconjurată pe trei laturi de coaste înalte plantate, având în continuare, în partea dinspre Clocucica, parcul Dominic cu aleile sale în pantă. Aceasta este o construcție monumentală și unul dintre cele mai grandioase monumente arhitectonice din întreaga Europă de est. A fost ridicată pe terenul vechiului Palat Episcopal înălțat în anul 1783 după mutarea scaunului episcopal de Rădăuți în Cernăuți și care, fiind construit din lemn, nu a dăinuit decât o scurtă perioadă de timp, până prin 1790.
Clădită în stil mauro-bizantin, luând drept model palatul califilor mauri din Granada-Spania, are aspectul unei cetăți medievale cu zidurile în colorit roșu-cărămiziu, acoperișul din țigle glazurate în diverse culori și motive geometrice diferite.
Este bogat decorată, ca un castel spaniol, fiind alcătuită din trei corpuri principale aranjate în careu, având înglobate în ele două biserici cu turnuri înalte, ascuțite și aurite în vârf, care predomină întreaga zonă, corpul central constituind cap de perspectivă al străzii ce urcă spre ea.
Întreaga construcție, inclusiv bogatul său finisaj și decorațiunile interioare, scuarul aflat în mijlocul incintei, gardul de fier forjat și împrejmuirea de zidărie au costat în final suma, enormă pentru timpul respectiv, de 1.830.000 florini, suportați de Fondul Bisericesc Român Ortodox al Bucovinei.
Palatul Mitropolitan este deci un ansamblu format din trei clădiri:
I) În dreapta, dinspre intrarea pe poarta principală, se înalță o clădire cu parter și etaj, având în mijlocul său un turn, care adăpostește orologiul. Această clădire se numea în trecut “Mânăstirea”, îndeplinind rol de locuință pentru clerul monahal al capelei cât și al catedralei episcopale nou construită. Ulterior acest corp a luat denumirea de Prebisteriu adăpostind după Unirea din 1918 și până în 1940 Școala de cântăreți bisericești cu internatul acesteia precum și un atelier de lumânări. A urmat apoi amenajarea sa pentru Muzeul Arhidiecezan de artă veche Bisericească din Bucovina. Construcția acestui corp, începută în 1871 s-a terminată în 1874.
În acest corp al reședinței a mai funcționat la sfârșitul secolului XIX și prima tipografie românească din Bucovina, întemeiată în 1882 de către mitropolitul Silvestru Morariu, printr-o colectă de 11.000 florini care au fost adunați de la preoți români din Bucovina. Inițial aceasta s-a numit Tipografia Arhiepiscopală, fiind schimbată de autoritățile austriece în Tipografia și Litografia concesionată arhiepiscopului Silvestru Morariu Andrievici, cu intenția clară de a o putea desființa după moartea acestuia. În această tipografie au fost tipărite între anii 1882-1895 ziare și reviste românești din Bucovina: Gazeta Bucovinei, sub redacția ardeleanului Pipoș, Deșteptarea, având redactori pe Constantin Moraru și pe maistrul tipograf Dimitrie Bucevschi, Calendarul Poporului. Ulterior, tipografia purtând denumirea Mitropolitul Silvestru Morariu a fost mutată într-un local propriu situat în centrul orașului (Piața Unirii), unde a funcționat până în 1940 și apoi 1941- martie 1944, când sovieticii au ocupat din nou nordul Bucovinei.
II) La stânga, de la intrarea pe poarta principală, se află corpul clădirii fostei Facultăți de Teologie și biserica facultății, numită în trecut “Biserica seminarială”, închinată Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur. Corpul mai cuprindea sălile de curs și seminarii, biblioteca, birourile și cabinetele corpului profesoral, toate aflate la parter. Etajul I cuprindea căminul stadențesc, cantina, sălile de studii, biblioteca curentă cât și paraclisul căminului. Clădirea a fost începută în anul 1866 și terminată în octombrie 1870, iar biserica în 1878. Pictorul vienez Carol Iobst a zugrăvit, decorat și pictat acest corp în 1869.
Școala clericală ce funcționase pe lângă Episcopia de Rădăuți, a fost desființată, iar în 1786 a fost înființată alta nouă pe lângă fosta Mănăstire Sf. Ilie din Suceava, având conducător pe Daniil Vlahovici, devenit apoi episcop al Bucovinei. În anul 1789 școala clericală a fost mutată de la Suceava la Cernăuți, unde a funcționat până în 1826 când, la stăruințele deosebite ale episcopului Isaia Baloșescu, această școală a fost ridicată la rangul de Institut de Teologie, studenții fiind recrutați numai din rândurile absolvenților de liceu, sau ai seminarului clerical înființat în anul 1828. La 23 ianuarie 1873, prin decret imperial, Episcopia Bucovinei a fost ridicată la rangul de Mitropolie a Bucovinei și Dalmației. La 30 septembrie 1875, împăratul Francisc Iosif I semna decretul de înființare a Universității din Cernăuți, compusă fiind din 3 facultăți, de teologie greco-orientală (ortodoxă), drept și filosofie, cu deplină independență și autonomie, ea fiind în același timp și un pivot pentru cultura germană în Ducatul Bucovinei. Universitatea din Cernăuți cu limba de predare germană constituia totodată și o contrapondere a universităților din Galiția (Cracovia în 1870 și Lwowul în 1871), care fuseseră polonizate, fiind și de cult unit (greco-catolice), iar cea din Cluj (1872) era universitate maghiară.
Institutul de Teologie ce funcționa din 1826, se constitui în Facultatea de Teologie din Cernăuți, fiind unica facultate de teologie ortodoxă din întreaga monarhie austro-ungară, ea funcționând sub Austria până în 1918, apoi România până în 1940 și între 1941-1944, precum și 2 ani (1946-1948) la Suceava. Facultatea a avut un corp profesoral de elită, ce a scos o mare pleiadă de cărturari și intelectuali de înaltă ținută științifică. Biblioteca Țării din Cernăuți a fost cedată noului așezământ de cultură, devenind astfel o adevărată Bibliotecă Universitară. Până la construirea noului local al Universității din Cernăuți, facultățile de drept și filosofie au funcționat în Reședința Mitropolitană.
III) Corpul clădirii Palatului Mitropolitan propriu zis, amplasat între cele două edificii laterale menționate mai sus, este clădirea centrală aflată în fața intrării principale. A fost dată în folosință până în anul 1876, iar sfințirea ei s-a făcut la 29 iulie 1882 de către mitropolitul Silvestru Morariu. Pe fațada principală a clădirii se poate observa cu ușurință dăltuit în piatră, la mijlocul parapetului ferestrelor, capul de bour al Țării Moldovei ca simbol al acestui pământ străvechi românesc. La parterul construcției se găsea biroul Consiliului Eparhial cât și chiliile clerului monahal al mitropoliei. La etaj, în partea stângă era biroul secretariatului mitropolitan iar în dreapta, biroul mitropolitului în care erau expuse portretele în mărime naturală al regelui Ferdinand și al reginei Maria ai României, realizate de pictorul român Traian Bărgăoan. Alte portrete ale voievozilor Moldovei, Alexandru cel Bun (1400-1432) și Ștefan cel Mare (1457-1504), au fost realizate de către pictorul român academic arhiedecezan Eughenie Maximovici.
În stânga secretariatului se aflau sălile consiliului precum și cea a adunărilor eparhiale. Din sala destinată desfășurării ședințelor Consiliului Eparhial se putea intra în măreața Sală Sinodală cu candelabre strălucitoare, pardosită cu marmoră, pereții placați tot cu marmoră, cu pilaștrii din alabastru masiv extras din Carpații Bucovinei, respectiv de la Sucevița. Pe 12 coloane din alabastru sunt susținute arcadele galeriei, ai căror pereți au fost acoperiți cu 11 fresce aurite, realizate în stilul picturilor din mănăstirile Bucovinei, pictate în frescă de profesorul ceh Carol Swoboda din Viena, cu scene din istoria bisericii universale, cât și din cea a românilor.
Secție NKVD (KGB)
În timpul raptului teritorial din nordul Bucovinei și Basarabiei cu nedreapta ocupație a sovieticilor dintre 1940-1941, Muzeul Țării din Cernăuți ce cuprindea o mulțime de exponate de mare valoare, precum și Muzeul de Științe Naturale (animale și păsări împăiate etc.) au fost mutate în localul Reședinței Mitropolitane Ortodoxe din Cernăuți.
În timpul acestei ocupații teritoriale a dispărut o mare parte din colecția numismatică, deținând monede de mare valoare, tezaurele din aur, ca cel de la Mărăția-Suceava, precum și toate obiectele și podoabele din aur și argint, broderiile, veșmintele bisericești, covoarele de mare valoare, inclusiv diferite obiecte arheologice sau din secția meseriilor. Obiectele de preț din interiorul Catedralei Mitropolitane au fost și ele distruse imediat după venirea armatei roșii, ceea ce se păstrează în condiții bune până astăzi fiind picturile murale de pe pereții acesteia.
Corpul stâng al reședinței a fost devastat, capela teologică și altarul acesteia au fost pângărite, fiind făcute și multe stricăciuni. Tot în acest corp a funcționat un comandament de grăniceri, precum și o secție NKVD (KGB). În subsolul acestuia, au fost stabilite șapte celule destinate interogării “Dușmanilor poporului”, care erau pline de igrasie, infiltrații de apă prin pereți și pardoseală de ciment, peste care au fost puse scânduri ce țineau loc de așternut pentru deținuți. Într-o celulă fără lumină, se executau torturile, aici găsindu-se într-un colț multe pete de sânge. La Facultatea de Teologie au rămas doar “urme de vandalică devastare”, după cum declara Vasile Loichiță, decanul facultății. Aceasta poseda o bibliotecă cu 20.8000 cărți, “una din cele mai importante biblioteci ortodoxe de teologie din Europa”, din care însă au dispărut 8.000 volume, precum și toate documentele ce alcătuiau istoria ei de un veac.
Pierderi inestimabile s-au produs în timpul ocupației sovietice dintre anii 1940-1941, la toate societățile culturale și de învățământ din Cernăuți. Urmările acestui rapt teritorial și al invaziei sovietice, s-au repercutat și asupra Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, care vreme de decenii a contribuit la menținerea identității naționale și propășirea spirituală a românilor de aici, atât la deosebita bibliotecă cât și la pinacoteca acesteia.
Ocuparea samavolnică a nordului Bucovinei în martie 1944 de către sovietici, nu a fost urmată de nici un act din partea Patriarhiei Române din București, prin care să fie desființate mitropoliile din Cernăuți și Chișinău, lăsând ca istoria să rezolve această situație. Sovieticii au transformat reședința mitropolitană în universitate ucraineană, predominând cadrele didactice cât și studenții care sunt de confesiune greco-catolică dirijată de la Lwov.
După anul 1991, Catedrala Mitropolitană a fost ocupată de autoproclamata biserică autocefală ucraineană, sub ascultarea căreia se află până în prezent.
În zilele noastre, clădirile Reședinței Mitropolitane au fost reorganizate, aici desfășurându-se procesul de învățământ al Universității de Stat I. Fedkovici din Cernăuți. Trebuie restabilită stema Bucovinei pe pereții fostei Reședințe Mitropolitane din Cernăuți, distrusă în taină de către autorități prin anii 1959-1961. Este necesar de restabilit inscripțiile românești de pe actuala Catedrală a Mitropoliei Bucovinene (situată vizavi de parcul “Arboroasa”), care au existat din timpul construcției ei de către români în 1844 până la distrugerea lor de către autoritățile sovietice după 1944.
