9.7 C
Londra

Răsturnare de situație în cazul unei crime care a șocat Irlanda. Un român a fost acuzat de uciderea unei profesoare de 32 de ani

Un român în vârstă de 40 de ani a fost arestat de oamenii legii din Irlanda fiind suspectat de uciderea lui Ashling Murphy, o profesoara în vârstă de 23 de ani. Crima a avut loc în orașul Tullamore din regiunea Offaly. Însă situația românului s-a schimbat radical la scurt timp. Acesta a fost eliberat joi noapte, după ce poliția a emis un comunicat în care precizează că acesta a fost „eliminat din anchetele investigatorilor” și nu mai este considerat suspect.

Potrivit presei irlandeze adevăratul atacator ar fi fugit după ce două femei s-ar fi îndreptat către locul faptei, iar ele au fost cele care au putut oferi poliției o descriere detaliată a suspectului, detalii care au dus la excluderea românului din ancheta autorităților.

Profesoara era foarte iubită în comunitatea sa. Făcea jogging de-a lungul unei pasarele intens circulate când a fost atacată în plină zi. Reprezentații poliției au spus că e probabil ca atacul să fi fost comis de un bărbat care a acționat singur. 

Poliția bănuiește că atacul, care a avut loc pe o rută de agrement aglomerată, a fost unul întâmplător iar informațiile disponibile arată că victima și criminalul nu se cunoșteau.

Ministrul Justiției, Helen McEntee, a spus că ceea ce s-a întâmplat în Tullamore este „cel mai rău coșmar al fiecărei femei și al fiecărei familii”. Ea a vorbit cu responsabilii anchetei și a spus că poliția va primi orice sprijin de care e nevoie. McEntee a făcut apel la martori sau orice persoane care dețin informații să le prezinte cât mai repede.

McEntee a mai declarat pentru RTÉ News că societatea irlandeză trebuie să acționeze pentru a asigura „toleranța zero față de violența împotriva femeilor”, iar o nouă strategie națională privind protecția femeilor va fi publicată în curând, a adăugat ea.

Ashling Murphy provenea dintr-o familie cu tradiție muzicală și ea însăși cânta la vioară. Moartea profesoarei a dus la reacții în lanț pe rețelele de socializare unde se subliniază gravitatea și violența teribilă a cazului. Directorul școlii naționale Durrow, unde Ashling Murphy preda, a descris-o pe profesoară drept „o lumină strălucitoare”, iar presa irlandeză a publicat imagini cu elevi cu lacrimi în ochi.

Alte articole

Ultimă oră