7.9 C
Londra

Boris Johnson a mai dat o petrecere acasă. Era lockdown și în ajunul funeraliilor prințului Philip

Presa britanică a aflat de încă o petrecere pe care premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a dat-o în perioada lockdown-ului. Mai mult, ce de-a doua petrecere la care au participat membri ai personalului angajat la biroului premierului britanic Boris Johnson de la 10 Downing Street s-a organizat în ajunul funeraliilor prințului Philip, potrivit The Telegraph.

Consilieri şi funcţionari s-au adunat pentru a sărbători plecarea a doi membri ai echipei prim-ministrului, directorul de comunicaţii James Slack şi unul dintre fotografii personali ai lui Boris Johnson, a precizat jurnalul conservator.

Aceste noi dezvăluiri sunt publicate într-un moment în care premierul luptă pentru a se menţine în fruntea guvernului după ce a prezentat miercuri scuze în parlament pentru participarea sa la o petrecere în grădina de la Downing Street în plin lockdown în 2020.

Înţeleg furia pe care oamenii o au faţă de mine şi de guvernul pe care îl conduc atunci când văd că nici măcar la Downing Street regulile nu sunt respectate corespunzător de cei care le fac”, a spus Johnson în Parlament.

Premierul a declarat că regretă ce a făcut şi că a tratat întâlnirea de la Downing Street, care a avut loc la 20 mai 2020, ca pe o reuniune de muncă.

„M-am dus în grădină puţin după ora 18.00, pe 20 mai 2020, pentru a mulţumi staffului, iar după 25 de minute m-am întors în birou pentru a lucra în continuare”, a adăugat el.

„Privind retrospectiv, ar fi trebuit să le spun tuturor să intre şi ei”, a mai precizat Johnson.

Opoziția i-a cerut lui Johnson să demisioneze. În plus, chiar unii membri ai formaţiunii sale, Partidul Conservator, au afirmat că el ar trebui să renunţe la post dacă se va stabili că a încălcat legile stricte pe care le-a introdus guvernul pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Alte articole

Ultimă oră