A studiat limbile clasice, literatura franceză şi engleză, filosofia, istoria, gramatica şi a avut un talent deosebit în învăţarea mai multor limbi străine: italiana, franceza, engleza, suedeza şi rusa.
A primit lecţii de pian de la Clara Schumann şi Arthur Rubinstein, precum şi lecţii de desen, acuarelă şi pictură, a studiat orga şi clavecinul. Şi-a desăvârşit educaţia urmând cursuri de filosofie la universităţi prestigioase, precum Budapesta şi Heidelberg, şi cursuri de pictură, la Academia de Belle Arte din Berlin.
Citește și Petrecerea Crăciunului din 1793 la curtea domnească din București
Principesa Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied s-a născut la 29 decembrie 1843, la castelul Monrepos din Neuwied, fiind fiica principelui Wilhelm Hermann Carol de Wied şi a principesei Maria Wilhelmina Frederica Elisabeta de Nassau.
Elisabeta şi Carol de Hohenzollern, domnitorul Principatelor Române (1866-1881), s-au întâlnit la Köln, la 30 septembrie/12 octombrie 1869 iar la 3/15 noiembrie 1869, avea loc ceremonia căsătoriei în prezenţa reginei Augusta, soţia regelui Prusiei, a trimişilor împăratului Franţei şi ai ţarului Rusiei, a ministrului Justiţiei, Vasile Boerescu, agentul diplomatic al României la Paris şi a altor persoane oficiale.
A fost oficiată, mai întâi, cununia catolică (religia lui Carol) şi apoi, cea în rit protestant, a Elisabetei, conform lucrării ”Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947)” (vol. I, Carol I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).
La jumătatea lunii noiembrie ajungeau la Bucureşti, unde a fost oficiată o nouă ceremonie religioasă la Catedrala Mitropoliei după ritul ortodox.
Unicul copil, prinţesa Maria, s-a născut la 27 august/8 septembrie 1870. S-a îmbolnăvit, însă, de scarlatină, şi a murit la 28 martie/9 aprilie 1874. A fost înmormântată în biserica mănăstirii Cotroceni.
Patroana artelor și fondatoarea Serviciului de ambulanță
Principesa Elisabeta, căreia Carol i-a interzis orice amestec în politică, s-a consacrat în întregime patronajului artelor, vieţii literare şi actelor de filantropie. Pentru început, a obţinut subscripţii pentru terminarea construirii Azilului ”Elena Doamna”, un proiect al doamnei Elena Rosetti Cuza, soţia domnitorului Al. I. Cuza, iniţiat în 1862. A fondat, în 1876, ”Societatea Naţională de Cruce Roşie” din România, a cărei preşedintă de onoare a fost.
Izbucnirea Războiului de Independenţă (1877-1878) a determinat-o să înfiinţeze ”Serviciul de ambulanţă” alături de generalul Carol Davila, inspectorul serviciului sanitar român. Au fost înfiinţate mai multe spitale de campanie iar o serie de medici militari germani au activat sub conducerea directă a principesei.
Două barăci pentru răniţi au fost ridicate în zona Palatului Cotroceni, iar Gara Cotroceni a fost transformată în spital sub coordonarea doctorului Wilhelm Kremnitz. În 1879, a înfiinţat ”Institutul Surorilor de Caritate” din Bucureşti, cu personal recrutat dintre asistentele medicale sau călugăriţe, care îşi desfăşura activitatea în spitale, îngrijind bolnavii la domiciliu, răniţii de război. Activitatea sa din această perioadă i-a adus numele de „mama răniţilor”. „Nu vă plângeţi că suferiţi, căci învăţaţi să daţi ajutor”, după cum afirma, peste ani, regina în „Cugetările” sale, potrivit site-ului https://peles.ro/.
La 9/21 mai 1877, Parlamentul a proclamat Independenţa de stat a României iar la 14/26 martie 1881, România devenea regat. În acelaşi an, la 10/22 mai au fost organizate festivităţi prilejuite de proclamarea Regatului şi de ceremonia de încoronare a domnitorului Carol I. Regele Carol I şi regina Elisabeta au purtat coroane făurite din oţelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de Independenţă.
A înfiinţat sau a patronat şcoli, societăţi de caritate, ateliere meşteşugăreşti, societăţi de dezvoltare a industriei locale, devenind o deschizătoare de drumuri în acest domeniu, încurajând doamnele din înalta societate să îi urmeze exemplul.
În 1882 a înfiinţat o şcoală la mănăstirea Sinaia, oraş unde ajunsese pentru prima dată în 1871, iar în 1899, a inaugurat cea de-a doua şcoală primară din oraş, care a funcţionat în cătunul Izvor până în anul 1905.
În cadrul complexului Peleş, regina a pus bazele „Atelierelor de Artă şi Meşteşug”, unde au fost realizate o parte din valoroasele piese de mobilier din prima fază a construcţiei Castelului Peleş (1875-1883). ”Societatea Regina Elisabeta”, înfiinţată în 1893, trata anual circa 17.000 de pacienţi, distribuia medicamente gratuite şi monitoriza starea familiilor nevoiaşe; ”Policlinica Regina Elisabeta”, fondată în 1895, oferea consultaţii gratuite săracilor; ”Institutul Evanghelic al Diaconeselor” din Bucureşti (1903) patrona un sanatoriu în capitală şi o şcoală la Ploieşti; societatea ”Tibişoi” distribuia îmbrăcăminte copiilor şi venea în ajutorul familiilor, în caz de boală sau incapacitate de muncă a părinţilor; Azilul pentru orbi ”Regina Elisabeta” (1909, Vatra Luminoasă), unde cei cu deficienţe de vedere beneficiau de asistenţă medicală şi socială gratuită.
Regina Elisabeta a îmbrăcat fără rezerve portul popular românesc şi l-a impus suitei sale conferindu-i astfel un înalt statut social.
A sprijinit şi a încurajat tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse. S-a înconjurat de un grup de artişti, din care făceau parte George Enescu şi Elena Văcărescu. I-a sprijinit financiar pe Nicolae Grigorescu şi pe Vasile Alecsandri, la îndemnul căruia a început să scrie versuri. A debutat, în 1880, sub numele Carmen Sylva, cu volumul de versuri „Safo Hammerstein şi Furtuni”.
Prolifică autoare de romane, eseuri, satire, piese dramatice, articole avangardiste, basme pentru copii, dar şi talentată traducătoare de folclor şi poezie românească (Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu), regina Elisabeta a fost distinsă de Academia Franceză cu premiul ”Botta” pentru volumul de versuri ”Cugetările unei Regine”. În 1881 a devenit membră de onoare a Academiei Române.
Regina Elisabeta şi-a ilustrat câteva dintre volume şi a lăsat miniaturi, portrete în cărbune şi o superbă Evanghelie cu ilustraţii făcute pe pergamentNumeroase opere i-au fost traduse în limba română de Mihai Eminescu, George Coşbuc, Mite Kremnitz şi Adrian Maniu. Între cele mai notabile lucrări ale sale află: „Poezii româneşti”, ”Cugetările unei Regine”, „O rugăciune”, „Din două lumi”, „Schiţe”, „La voia întâmplării”, „Legendele Peleşului”, „Cântece din valea Dâmboviţei”, potrivit lucrării „Dicţionar biografic de istorie a României” (Editura Meronia, 2008).
Regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea de la Curtea de Argeş, după decesul regelui Carol I, la 27 septembrie 1914. A încetat din viaţă la 18 februarie 1916, în urma unei duble pneumonii şi a fost înmormântată alături de soţul său.
