Pârtia Kalinderu din Bușteni poartă numele președintelui Academiei Române și administrator al Domeniilor Coroanei Regale, care a construit, la sfârșitul secolului al XIX-lea, un chioșc într-o poiană frumoasă pe cărarea spre Peretele Caraimanului.
El a mai construit la Bușteni prima fabrica de hârtie si primul liceu, care îi poartă înca numele. A fost și unul unul dintre primii schiori de pe Valea Prahovei.
Juristul şi publicistul Ioan Kalinderu s-a născut la 28 decembrie 1840, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”.
Studiile liceale le-a absolvit la Bucureşti. Licenţiat al Facultăţii de Drept din Paris, unde şi-a luat şi doctoratul. La început a fost magistrat, apoi consilier la Curtea de Casaţie.
A fost membru al Curţii de Arbitraj de la Haga.
În urma înfiinţării Domeniilor Coroanei (1884), a fost numit administrator, funcţie pe care a deţinut-o până la sfârşitul vieţii.
A fost fiul unui bancher bogat și influent, Lazăr Kalenderoglu, și fratele medicului Nicolae Kalinderu. Ca și ei, a fost simpatizant al Partidului Național Liberal, cu care a debutat în politică în anii 1880.
Ioan Kalinderu a transformat Domeniile Regale într-o „instituție pentru înfrângerea sărăciei, un factor în educarea și îmbunătățirea culturală a satelor” și „a dat un exemplu de ceea ce poate fi realizat, într-un timp scurt, de către o țară care a făcut pași importanți în dezvoltarea ei”.
În anul 1901, agronomul Constantin Sandu-Aldea a recunoscut că există o diferență clară între „masa cultivatorilor care se află în spatele progresului” și cei care trăiesc și lucrează pe terenurile coroanei. După cum a subliniat, Kalinderu „inteligent și energic” a gestionat proprietățile și țăranii de pe ele susținut pe „toate datele științifice din agricultura modernă”.
A fost însărcinat de guvernul I. C. Brătianu, între 1881 şi 1882, cu conducerea acţiunilor privitoare la răscumpărarea de către statul român a căilor ferate construite de Strousberg; intermediar al contractării, la Berlin, a unui împrumut de 155 milioane de bonuri de tezaur (1899).
A realizat lucrări interesante privitoare îndeosebi la dreptul roman şi la diferite aspecte ale istoriei Imperiului roman.
A acordat o atenţie aparte organizării şi dezvoltării silviculturii. A avut un rol hotărâtor la înfiinţarea Societăţii „Progresul Silvic” (1896), fiind, între 1883 şi 1913, preşedinte activ.
Mare colecţionar de artă, a donat Academiei Române averea mobilă şi imobilă aparţinând soţilor Ion şi Elena Oteteleşanu, pentru ridicarea unui internat de fete (Fundaţiunea Oteteleşanu şi Academia Română, 1894); totodată, a oferit o sumă substanţială în vederea cumpărării vitraliilor necesare aulei Academiei Române.
A amenajat în centrul Bucureştiului un muzeu de belle-arte, Muzeul „Ioan şi Dr. N. Kalinderu”, ce cuprindea o colecţie particulară de artă şi spaţiu pentru expoziţii. Muzeul, aflat într-un complex de clădiri ridicat de arhitectul I.D. Berindei între anii 1906-1908, a fost afectat atât de cutremurul din 1940, cât şi de bombardamentele din 1944. A fost închis în 1948, iar cea mai mare parte a colecţiei a fost transferată Muzeului Naţional de Artă şi Arheologie. Muzeul a fost reînfiinţat în 2005 şi se află în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României, notează https://www.bucuresti-centenar.ro/.
S-a numărat printre membrii Comisiunii monumentelor istorice, al cărei preşedinte a fost, şi al Societăţii regale de geografie. Membru corespondent (25 martie 1887) şi membru titular (11 martie 1893) al Academiei Române; vicepreşedinte (29 mart. 1895 – 1 apr. 1898; 26 mart. 1901 – 23 mart. 1904) şi preşedinte (23 mart. 1904 – 18 apr. 1907) al Academiei Române, preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei Române (1895-1898, 1907-1910).
A murit la 11 decembrie 1913.
