Născut la 16 noiembrie 1903, în Vlădeni, judeţul Braşov, și-a făcut studiile secundare le-a făcut la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1914-1922), iar cele superioare la Facultatea de Litere din Bucureşti (un an) şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1923-1927), unde a obţinut şi doctoratul în 1928.
Citește și Părintele cardiologiei moderne românești, școlit la Londra
„Părintele Dumitru Stăniloae este cel mai mare teolog ortodox român al tuturor timpurilor dar şi una dintre cele mai importante voci ale teologiei creştine din ultimul secol. Om de o mare calitate spirituală, suflet luminat, dăruit cu totul slujirii lui Dumnezeu, Părintele Stăniloae a făcut din cuvânt o cale minunată de a spune acestei lumi despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni. Şi a făcut-o într-un mod strălucit, lasând generaţiilor viitoare o sumedenie de cărţi şi lucrări de o valoare incontestabilă, expresie vie a unei vieţi excepţionale, a unui suflet virtuos, de o rară bunătate, blândeţe şi sensibilitate”. (Revista Ortodoxă Online a Mitropoliei Olteniei – https://revistaortodoxa.ro)
Studiile
A fost trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la studii de specializare pentru dogmatică şi istorie bisericească la Facultăţile de Teologie din Atena (1927-1928), München şi Berlin (1928-929). A făcut, de asemenea, călătorii pentru documentare la Paris şi Belgrad.
La încheierea studiilor, reîntors în ţară, a fost numit profesor suplinitor (1929), provizoriu (1932) şi apoi titular definitiv (1935) de dogmatică la Academia teologică „Andreiană” din Sibiu, unde a funcţionat până în 1946. La Sibiu a mai predat şi apologetica 1929-1932 şi 1936-1937, pastorala 1932-1936 şi limba greacă 1929-1934.
După alegerea rectorului Nicolae Colan ca episcop al Clujului, a fost numit rector al Academiei (l936-1946). A fost hirotonit diacon în 1931, preot în 1932 şi a fost hirotesit protopop stavrofor în 1940.
A fost membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului şi consilier arhiepiscopesc, redactor al foii „Telegraful Român” (1934-1945).
În Bucureşti a fost transferat prin chemare la Facultatea de Teologie, la Catedra de Ascetică şi Mistică (1947-1948). În 1948, când Facultatea a devenit Institut Teologic de grad universitar, a fost încadrat ca profesor titular de teologie dogmatică şi simbolică, cu o întrerupere în 1958-1963, când a suferit o detenţie în închisorile comuniste.
A fost reîncadrat la catedră între anii 1965-1973; după pensionare, a activat ca profesor consultant pentru cursurile de doctorat.
Opera
A publicat lucrări în volum, studii în reviste, traduceri într-un mare număr. Între acestea se numără: „Viaţa şi activitatea patriarhului Dositei al Ierusalimului şi legăturile lui cu ţările româneşti”, Cernăuţi, 1929 – teză de doctorat; Hristos Andrutsos, „Dogmatica Bisericii ortodoxe răsăritene” – traducere, Sibiu, 1930; „Catolicismul de după război”, Sibiu, 1933; „Ortodoxie şi românism”, Sibiu, 1939; „Viaţa şi învăţătura Sf. Grigorie Palama. Cu trei tratate traduse”, Sibiu, 1938; „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, Sibiu, 1943; „Sfânta Treime sau La început a fost iubirea”, Bucureşti, 1993; „Iisus Hristos lumina lumii”, Bucureşti, 1993.
Este autorul „Teologiei Dogmatice Ortodoxe” (3 vol., 1978), un tratat clasic în literatura ortodoxă, potrivit ”Dicţionarului de Teologie Ortodoxă”. Din perspectiva contribuţiei la consolidarea unor valori teologice româneşti Dumitru Stăniloae este, conform volumului citat, arhitectul teologiei române contemporane şi unul dintre cei mai mari teologi ai secolului XX.
„După numeroase studii despre diferitele teme de Teologie Dogmatică, publicate în revistele teologice de la Bucureşti între anii 1950-1977, Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să alcătuim şi o sinteză de Teologie Dogmatică Ortodoxă. Ea nu e o reproducere a acelor studii, ci e gândită din nou şi ca un întreg, dar, fără îndoială, în unele din capitolele ei se resimte, în oarecare măsură, de modul de a privi învăţătura dogmatică a Bisericii, din acele studii”, scria autorul în prefaţa primului volum al lucrării „Teologia Dogmatică Ortodoxă”.
„Adevărul pe care îl proclamă fiecare pagină a acestei cărţi este cel evanghelic: Dumnezeu poate şi trebuie să fie cunoscut, prin Hristos, de către fiecare făptură omenească, fără această cunoştinţă existenţa cu sens şi înveşnicirea fericită fiind cu totul imposibile (v. Ioan 1 7, 3). Cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu nu este însă condiţionată de ascuţimea intelectuală, în Ortodoxie, Teologia desfătătoare a celor mai subţiri minţi conglăsuind desăvârşit cu cea de rostire concisă şi simplă, a celor care au ales să „ia prin asalt” împărăţia cerurilor (Matei 11, 12). De altfel, Părintele Dumitru Stăniloae nu oboseşte în a ne reaminti că Teologia adevărată înseamnă rugă neîncetată, şi deci curăţire lăuntrică neîntreruptă, oricine se roagă cu adevărat fiind teolog (Evagrie Monahul, Cuvânt despre rugăciune, 60, în Filocalia, voi. I, p. 112)”, nota patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist (1986-2007), în Cuvântul Înainte la ediţia a doua a lucrării amintite.
Cea mai cunoscută parte a operei părintelui Dumitru Stăniloae rămâne însă traducerea şi explicarea Filocaliei în 12 volume (Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, 1946-1991), o muncă uriaşă care reflectă capacitatea lui exegetică şi de sinteză, notează vol. „Darurile Filocalice”.
A murit pe 5 octombrie 1993, la București, fiind înmormântat la Mănăstrirea Cernica.
