15.4 C
Londra

Laburiștii promit un acord mai bun cu UE

Partidul Laburist britanic va încerca să negocieze un „acord mai bun” de liber-schimb post-Brexit între Regatul Unit şi Uniunea Europeană dacă va ajunge la putere la următoarele alegeri generale, a afirmat liderul său, Keir Starmer, duminică într-un interviu acordat publicaţiei Financial Times.

„Aproape toată lumea este de acord că acordul pe care (fostul prim-ministru Boris) Johnson l-a încheiat nu este un acord bun. Este mult prea limitat”, a declarat Keir Starmer, care a votat pentru a rămâne în UE în 2016, adăugând că, „pe măsură ce ne apropiem de 2025, vom încerca să obţinem un acord mult mai bun pentru Regatul Unit”.

Acordul comercial şi de cooperare care reglementează relaţiile post-Brexit, în special relaţiile economice, dintre Bruxelles şi Londra a intrat în vigoare în 2021, cu o clauză de revizuire în 2025.

Aplicarea sa nu a decurs fără probleme, iar ieşirea din UE afectează şi va continua să afecteze economia britanică, potrivit evaluărilor economiştilor.

61% dintre britanici cred că Brexit-ul este un eşec

Numeroase companii suferă din cauza noilor constrângeri impuse în schimburile comerciale, dificultatea de a aduce muncitori europeni a agravat deficitul de forţă de muncă, puternicul City se confruntă cu o concurenţă sporită din partea altor centre financiare europene, în timp ce Londra se luptă să încheie acorduri comerciale bilaterale cu alte ţări.

„Cred că putem avea o relaţie comercială mai strânsă” cu UE, a spus Keir Starmer, al cărui partid conduce detaşat în sondaje în faţa conservatorilor la putere de 13 ani, în perspectiva alegerilor legislative care trebuie să aibă loc până la începutul lui 2025.

La şapte ani de la referendumul din 2016, 61% dintre britanici cred că Brexit-ul este un eşec, potrivit unui sondaj YouGov realizat în această vară, spre deosebire de guvernul conservator care laudă în mod regulat noua libertate regăsită a ţării şi beneficiile ieşirii din UE.

Dar laburiştii, acuzaţi adesea de conservatori că vor să se apropie de UE, au dat deja asigurări că nu intenţionează să revină asupra Brexit-ului.

„Trebuie să îl facem să funcţioneze. Întrebarea nu este despre revenirea (în UE). Dar refuz să accept că nu îl putem face să funcţioneze”, a repetat Keir Starmer.

Alte articole

Ultimă oră