9.7 C
Londra

Guvernul britanic le-ar putea interzice studenților să studieze în UK

Guvernul Marii Britanii intenționează să le interzică studenților străini să urmeze cursuri universitare în țară dacă nu obțin un loc la o universitate de top, potrivit jurnaliștilor de la The Times.

Măsura face parte din planurile guvernului condus de Rishi Sunak de a restrânge imigrația, care a atins niveluri record în Regatul Unit. Printre altele s-ar afla și restricția de a aduce membrii familiei în Marea Britanie de către studenții străini.

Jurnaliștii britanici cred că studenții străini vor fi principala țintă a eforturilor de a reduce migrația, în condițiile în care, în 2019, Marea Britanie stabilise să aducă 600.000 de studenți străini până în 2030 pentru a crește valoarea exporturilor educaționale la 35 de miliarde de lire pe an.

Una dintre ideile luate în considerare este interzicerea studenților străini de a intra în Marea Britanie dacă nu obțin un loc la o universitate de elită. O astfel de măsură a fost propusă de Nadhim Zahawi, fostul ministru al Educației în guvernul Johnson. Zahawi este un influent politician de la Londra, ocupând în prezent funcția de președinte al Partidului Conservator și ministru fără portofoliu în cabinetul lui Rishi Sunak. 

Universitățile Manchester, Edinburgh, Leeds, Sheffield, University College London, King’s College London și Imperial College sunt printre instituțiile de învățământ superior britanice care primesc cei mai mulți studenți străini.

Potrivit datelor publicate de organismul public independent Higher Education Student Statisticsm, în anul universitar 2020/2021, ultimul pentru care au fost publicate date, în universitățile din Marea Britanie erau înregistrați 12.860 de studenți din România, față de 8.250 în 2016/2017, o creștere cu 55,8%.

Pe primul loc între studenții din UE s-au situat italienii cu 14.605, urmați de francezi cu 14.090 și de români.

Alte articole

Ultimă oră