28.1 C
Londra

Generalul care a mutat decisiv în victoriile de la Mărăşti şi Oituz

În războiul ruso-turc din 1877-1878, s-a înrolat ca voluntar într-un escadron de jandarmi cu care a participat la războiul de independenţă.

Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859 în satul Babele de lângă Ismail, în sudul Basarabiei. A absolvit Şcoala de arte şi meserii din Capitală în 1876.

A absolvit Şcoala divizionară de la Mănăstirea Dealu (1881) şi Şcoala Superioară de război de la Torino (1886), obţinând brevetul de ofiţer de stat major la 26 noiembrie 1886.

A pus bazele formaţiunii politice Liga Poporului, al cărui preşedinte a fost în perioada 1918-1938. Programul formaţiunii era construit în jurul sloganului ”Muncă, cinste şi legalitate”. Rolul major al formaţiunii a vizat sprijinirea înfăptuirii reformei agrare, realizată încă din anii războiului de Partidul Naţional Liberal, dar pentru realizarea căreia formaţiunea lui Averescu a beneficiat de sprijinul liberalilor în guvernările din martie 1920 şi martie 1926.

După demisia lui Ion. I. C Brătianu din fruntea guvernului, la 26 ianuarie 1918, generalul Alexandru Averescu a fost însărcinat cu formarea unui nou guvern (29 ianuarie-4 martie 1918) care trebuia să obţină o pace cât mai echitabilă pentru ţară.

De trei ori prim-ministru

La 5 februarie 1918 a purtat discuţii la Buftea cu generalul german August von Mackensen pe marginea condiţiilor de încheiere a păcii. Pe marginea aceleiaşi teme a discutat, la 11 februarie 1918, cu şefii diplomaţiilor germană şi austro-ungară, Richard Von Kuhlman şi Ottokar von Czernin. Eşecul acestor negocieri l-au determinat pe regele Ferdinand I să-i ceară demisia lui Alexandru Averescu din fruntea guvernului.

În timpul celui de-al doilea guvern Averescu (13 martie 1920-16 decembrie 1921), a avut loc semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920) prin care a fost recunoscută unirea Transilvaniei cu România, apoi a fost recunoscută unirea Basarabiei cu România în urma încheierii Tratatului de la Paris (28 oct 1920) şi a fost semnată la Bucureşti Convenţia defensivă româno-polonă (3 mart. 1921).

La 23 iulie 1921, guvernul Alexandru Averescu a semnat la Paris, alături de reprezentanţii Marii Britanii, Belgiei, Cehoslovaciei, Franţei şi Greciei, Convenţia privind Statutul Dunării.

În timpul celui de-al treilea guvern Averescu (30 martie 1926-4 iunie 1927), ministrul de externe Take Ionescu a iniţiat crearea Micii Înţelegeri (1920-1921) şi a semnat tratatele de prietenie cu Franţa (la 10 iun. 1926) şi cu Italia (la 16 sept. 1926), precum şi Concordatul cu Vaticanul (la 10 mai 1927).

Generalul Alexandru Averescu a fost avansat la gradul de mareşal, în acord cu prevederile Legii din 2 iulie 1930. A fost membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1923.

Mareşalul Alexandru Averescu s-a stins din viaţă la 3 octombrie 1938, la vârsta de 79 de ani, la locuinţa sa din şoseaua Kiseleff din Bucureşti. Au fost organizate funeralii naţionale, sicriul cu trupul neînsufleţit al mareşalului Averescu a fost depus la Ateneul Român, iar la 6 octombrie 1938 s-a desfăşurat ceremonia funerară depunerii sicriului în mausoleul de la Mărăşti.

Cariera militară

Sublocotenent după absolvirea în 1881 a Şcolii divizionare de la Mănăstirea Dealu, a fost apoi căpitan (1889), general de brigadă (1906), general de divizie (1912), general de corp de armată (1917) şi mareşal (1930).

În cariera militară a deţinut funcţiile de: comandant al Şcolii superioare de război din Bucureşti (1894-1896), ataşat militar la Berlin (1896-1898), comandant al Regimentului 5 roşiori (1898-1899), şef al secţiei organizare şi operaţii al Marelui Stat Major (1899-1904), comandant al Brigăzii 1 roşiori (1904-1907), comandant al Diviziei 1 infanterie (1909-1911), şef la Marelui Stat Major (1911-1913), comandant al Corpului 1 armată (1914-1916), al Armatei a doua (1916-1918), al Grupului de Armate Sud (1916).

Ministru de război, în cabinetul condus de Dimitrie Sturdza (1906-1908), şi având gradul de general de brigadă, a coordonat reprimarea răscoalei de la 1907.

În cel de-al doilea război balcanic (iunie-iulie 1913), Alexandru Averescu a fost Şef al Marelui Stat Major, funcţie din care a coordonat operaţiunile militare.

A contribuit din plin la operaţiunile catalogate drept manevra de la Flămânda (18-22 septembrie/1-5 octombrie 1916) şi a mutat decisiv în victoriile de la Mărăşti şi Oituz în vara anului 1917. A ghidat retragerea organizată după înfrângerea din bătălia de la Neajlov-Argeş (16/29 noiembrie – 20 noiembrie/3 decembrie 1916), oprind înaintarea trupelor austro-ungare şi germane la Rucăr spre Câmpulung, în noiembrie 1916. Prin succesele militare din vara anului 1917, de la Mărăşti şi Oituz, câştigase respectul şi aprecierea subordonaţilor săi.

Alte articole

Ultimă oră