23.6 C
Londra

Evreul care ne învăța la Radio să vorbim corect „Limba noastră”

Cercetătoarea Mioara Avram, fostă studentă şi colaboratoare a profesorului, îl numea „instanţa supremă de consultaţie şi arbitraj, casaţie în probleme de limbă şi de lingvistică”.

În fiecare marţi între 16 decembrie 1958 și sfârșitul lui martie 1967, foarte mulți români, printre care și bunica mea care avea patru clase, se lipeau cu urechea de radiouri sau difuzoare, pentru că la radio, la ora 20,45, se transmitea emisiunea „Limba noastră” realizată de profesorul Alexandru Graur. Bunica îmi povestea că l-a auzit pe Graur când le spunea românilor că la cur se spune cur și nu fund.

El primea, săptămânal, sute de scrisori de la radioascultători, şi răspundea la cele mai interesante din ele cu vocea sa molcomă, cu intonaţii grave, imposibil de confundat.

Emisiunea lăsa ascultătorilor sentimentul că au învăţat efectiv ceva, iar faptul că Graur avea şi umor, dar, mai ales, că oferea numeroase exemple concrete, reuşeau să contribuie la realizarea unei emisiuni în care se corectau unele erori frecvente de limba română.

El mai realizase la Radio, începând cu anul 1945, o rubrică de popularizare a lingvisticii denumită „Cronica limbii”, difuzată în cadrul emisiunilor: „Carnet cultural”, „Jurnal cultural”, „Ora şcolii”.

Iată câteva teme abordate în emisiunea „Limba noastră”: „Unde se vorbeşte româneşte”, „Formarea cuvintelor şi vocabularul”, „Formele de adresare”, „Formele de conjugare”, „Originea vocabularului”, „Jargon şi argou”, „Unitatea limbii române”, „Prepoziţii şi cazuri”, „Scriere şi pronunţie”.

Născut în Botoșani

Alexandru Graur s-a născut la 9 iulie 1900, la Botoșani, într-o familie de origine evreiască, mama sa fiind descendentă a unei familii de cărturari evrei, Sanielevici, din care au provenit și criticul literar Henric Sanielevici, precum și matematicianul Simion Sanielevici.

Tatăl său era contabil angajat în diferite locuri, iar Alexandru Graur şi-a schimbat de mai multe ori domiciliul: s-a mutat cu familia mai întâi în satul Mitoc, între anii 1904 şi 1908, apoi în satul Todireni, între anii 1909 şi 1911, urmând cursurile şcolii primare săteşti.

A parcurs studiile liceale la Gimnaziul „Alexandru cel Bun“ din Iaşi şi la Liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti.

În clasa a IV-a, se retrage de la şcoală, pregătind, din 1915, restul studiilor în particular. În această perioadă îşi câştigă existenţa prin lecţii date elevilor mai mici şi prin alte ocupaţii temporare.

După absolvirea liceului, în 1919, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, urmând cursurile Secţiei de filologie clasică şi de limba română.

Din anul 1921, este membru al Societății de Lingvistică din Paris, iar în 1922, devine licenţiat în filologie clasică.

În anul şcolar 1923-1924, este profesor suplinitor de istorie la Liceul „Spiru Haret“ din Bucureşti.

Primul pe țară

În anul 1924, susţine examenul de capacitate, clasându-se primul pe ţară atât la latină, cât şi la istorie.

Este numit, apoi, pentru scurtă vreme, profesor titular la Liceul „Unirea“ din Focşani.

Între anii 1924-1929 a studiat la Paris, cu o bursă a Ministerului Instrucţiunii Publice, obținând diploma la École Pratique des Hautes Études, apoi şi-a susținut doctoratul la Sorbona cu o teză de lingvistică indo-europeană, cu cea mai înaltă menţiune – „Très honorable”.

În anul 1929, va publica primul său volum, „Nom d‘agent et adjectif en roumain”, la Paris, la Editura Champion.

Activitatea sa publicistică științifică însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie și de cultivare a limbii române.

A revenit apoi, în 1929, în România, la București, unde a îmbrățișat activitatea didactică și, în paralel, a publicat studii în diverse periodice.

Este numit profesor titular de limba latină la Liceul „Gheorghe Şincai“, iar din 1932, la Liceul „Gheorghe Lazăr“.

În anii 1932 și 1936, i-a fost acordat Premiul Bibesco al Societății de lingvistică din Paris.

Între anii 1940-1944, când, din cauza politicii statale antisemite, elevi și profesori evrei au fost îndepărtați din școlile și universitățile românești, a înființat și a fost directorul Liceului particular evreiesc.

În septembrie 1944, a fost reintegrat la Liceul „Gheorghe Lazăr“, unde a lucrat până în decembrie 1945, şi, începând cu acest an, debutează, la Radiodifuziune, cu o rubrică de popularizare a lingvisticii denumită „Cronica limbii”.

Între anii 1945 – 1948, Graur va fi mai întâi director cultural, apoi subdirector general pentru programe al Radiodifuziunii Române.

În anul 1946 a obţinut postul de profesor la Universitatea din București, unde va activa până în anul 1970, la pensionare.

În 1947, Alexandru Graur s-a căsătorit cu Neaga (Nina) Sion (1921-2005), fiica cea mai mare a soților Nicolae și Ionica Sion, o familie de muncitori români din Brăila. Cei doi au avut un singur fiu, Dumitru Graur (născut la 30 mai 1947), viitorul comentator sportiv. Trebuie spus că unul din frații Ninei Graur a fost Mihai Bujor Sion, fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, care a murit în decembrie 1975, după un suspect accident aviatic.

În anul 1948, Alexandru Graur a devenit membru corespondent al Academiei Republicii Populare Române, titulatura de atunci a Academiei Române de astăzi.

În perioada 1954-1956, a fost decan al Facultății de Filologie, iar între anii 1955-1974 a fost directorul Editurii Academiei.

În anul 1954, obţine Premiul de Stat al Republicii Populare Române, şi tot în acel an va publica volumul „Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române”, la București, la Editura Academiei.

În anul următor devine membru titular al Academiei Române şi vede lumina tiparului volumul său „Studii de lingvistică generală”, la București, tot la Editura Academiei (reeditat în 1960).

În anul 1957, publică lucrarea „Fondul principal al limbii române”, la București, la Editura Științifică, iar în 1958 – „Introducere în lingvistică”, la București, la Editura Științifică (ediţia a II-a, apărând în 1965, iar ediția a III-a, în 1972).

A coordonat volumele „Studii de gramatică” (1956-1961) și „Probleme de lingvistică generală” (1959-1967).

Tot în 1958, devine Președinte al Societății de Studii Clasice, o poziţie în care se va afla până la sfârşitul vieţii.

Alexandru Graur a murit la Bucureşti, pe 9 iulie 1988, în ziua în care împlinea 88 de ani.

Alte articole

Ultimă oră