18.2 C
Londra

Doina Ruști îi așteaptă pe români la Târgul de Carte de la Londra

Una dintre cele mai apreciate scriitoare române, Doina Ruști participă la Târgul de Carte de la Londra, derulat în perioada 5-7 aprilie 2022, unde va avea loc lansarea cărții sale „The Book of Perilous Dishes”,  în traducerea profesorului James Ch Brown și publicată de Neem Tree Press, cu sprijinul programului pentru traduceri și publicații (TPS) al Institutului Cultural Român.

Proaspăt ieșit de sub tipar, romanul „Mâța Vinerii”, în versiune engleză, cu titlul „The Book of Perilous Dishes”/„Cartea bucatelor rele”, va fi prezentat în cadrul mai multor evenimente pe toată perioada Târgului de Carte de la Londra.

O întâlnire cu cititorii va avea loc la Romanian Cultural Institute in London, în data de 6 aprilie, ora 19.00.

Alături de ea vor lua parte la discuții, Roxana Dumitrache, scriitoare, Archna Sharma, editoarea cărții, și Daniela Riain, traducătoare.

Pe toată perioada târgului, Doina Ruști se va afla la standul 6E70, pentru autografe, interviuri și alte evenimente.

Subiectul cărții

Este anul 1798. În București trăiește un sclav-bucătar, pe care și-l dorește toată lumea.

Mâncarea lui satisface chiar și gusturile complicate ale principelui, însă nimeni nu știe că are un rețetar vrăjitoresc numit Cartea bucatelor rele.

Mâncarea lui poate să aducă o sinceritate păguboasă, uitarea, darul predicțiilor sau chiar isteria râsului, de-a lungul romanului apărând 21 de rețete magice.

Pe fundal, se derulează istoria anului 1798, când, după intrarea lui Napoleon în Egipt, diplomații francezi din imperiu au fost arestați și închiși la Stambul, iar unii dintre ei vânduți la galere.

În acest București, măcinat de arestări, turci, crime și iubiri pătimașe, mai există și o superstiție legată de marea vrăjitoare Mâța Vinerii, care va aduce nenorocirile peste oraș.

Romanul „Mâța Vinerii”, apărut la Polirom, în 2017, a mai fost tradus în spaniolă, maghiară, chineză, germană. A primit premiul Uniunii Scriitorilor Maghiari, Budapesta, pentru cea mai bună traducere.

Alte articole

Ultimă oră