10.2 C
Londra

Cum vrea Boris Johnson să înfometeze maşina de război a lui Putin

„Atacurile abjecte ale Rusiei asupra civililor nevinovaţi la Irpin şi Bucea sunt probe suplimentare că (preşedintele rus Vladimir) Putin şi armata sa comite crime de război în Ucraina”, a precizat premierul britanic Boris Johnson într-o declaraţie transmisă duminică.

„Voi face tot ce îmi stă în putere să înfometez maşina de război a lui Putin”, a adăugat el.

„Ne întensificăm sancţiunile (împotriva Rusiei – n.r.) şi sprijinul militar (pentru Ucraina – n.r.) şi vom creşte de asemenea pachetul de ajutor umanitar pentru cei aflaţi în nevoie la faţa locului”, a mai spus el.

Rusia nu recunoaște crimele

Rusia a respins duminică acuzaţiile Ucrainei că a ucis civili în oraşul ucrainean Bucea din apropiere de Kiev şi susţine că imaginile cu cadavre sunt fabricate de Kiev.

Cadavrele a 57 de persoane au fost găsite într-o groapă comună la Bucea, oraş din regiunea Kiev unde forţele ucrainene au preluat din nou controlul în această săptămână şi unde au fost deja descoperite pe străzi numeroase trupuri neînsufleţite, a declarat duminică Serhii Kapliceni, şeful echipelor locale de salvare, arătând locul jurnaliştilor AFP.

Cele puţin zece cadavre erau vizibile, unele doar parţial îngropate, în spatele unei biserici din centrul acestei localităţi situate la nord-vest de capitala Ucrainei, precizează agenţia franceză de presă.

Mai multe cadavre erau în saci mortuari, în timp ce altele aveau haine civile.

După descoperirea a numeroase corpuri neînsufleţite în Bucea, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a denunţat duminică un act „deliberat” al forţelor ruse.

Jurnaliştii AFP au văzut sâmbătă cadavrele a cel puţin 20 de bărbaţi, îmbrăcaţi în haine civile, pe o stradă din Bucea, localitatea recucerită în această săptămână de trupele ucrainene.

Unul dintre ei avea mâinile legate. Cadavrele erau împrăştiate pe câteva sute de metri.

Alte articole

Ultimă oră