10.6 C
Londra

2 Aprilie – Ziua în care Argentina provoacă războiul cu Marea Britanie

Rezoluţia 2065, din 19 decembrie 1965, avansată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, a recunoscut la nivel public internaţional existenţa unei dispute privind insulele Falkland între Argentina şi Marea Britanie.

Documentul stipula faptul că interesele britanicilor trebuie respectate. Limbajul diplomatic ambiguu, care proiecta o oarecare incertitudine asupra modalităţii de înţelegere şi aplicare a principiului la autodeterminare, a lăsat loc de interpretări şi de căutare a unor soluţii convenabile pentru reglementarea disputei.

Invazia

La 2 aprilie 1982, contingente de trupe argentiniene au organizat o incursiune în teritoriile aflate sub protectorat britanic Insulele Falkland.

Argentina a reclamat public suveranitatea asupra acestor insule, cu o suprafaţă de 11.400 de km pătraţi şi aflate la o distanţă de 650 de km de ţărmul argentinian.

Timp de mai mulţi ani, atât guvernul de la Buenos Aires cât şi junta care preluase puterea în Argentina nu a fost de acord cu faptul că statul britanic exercita controlul asupra acestui arhipelag.

Forța expediționară

Distanţa extraordinară între Marea Britanie şi arhipelagul Falkland nu a reprezentat un impediment pentru executivul de la Londra pentru a trimite o forţă expediţionară în încercarea de a recuperara teritoriul britanic.

Guvernul condus de Margaret Thatcher a făcut demersurile necesare pentru constituirea forţei expediţionare, pe care a angajat-o în afara teritoriului naţional britanic, potrivit iwm.org.uk.

Forţa expediţionară britanică a ajuns la 2 mai 1982 în apropiere de ţărmul arhipelagului.

Submarinul britanic HMS Conqueror a scufundat crucişătorul argentinian General Belgrano, cu cei 300 de membri ai echipajului. În urma acestui incident, nava argentiniană a rămas în port.

Forţa aeriană argentiniană a continuat să reprezinte o ameninţare serioasă. Marina regală a pierdut numeroase nave de luptă în urma atacurilor aeriene ale avioanelor de luptă argentiniene, purtătoare de rachete de atac.

Navele din flota auxiliară au fost atacate la Fitzroy şi, de asemenea, a fost atacată şi scufundată şi nava de sprijin Atlantic Conveyor.

Debarcarea

Trupele britanice au reuşit să debarce în arhipelag la 21 mai 1982. După o serie de angajări în luptă cu trupele argentiniene, în data de 11 iunie 1982 a început bătălia pentru Stanley, capitala arhipelagului.

Confruntările au durat până la data de 14 iunie 1982, când forţele argentiniene s-au predat.

 Victoria în acest conflict a reprezentat şi o importantă rezervă de oxigen pentru guvernul Margaret Thatcher în perspectiva câştigării alegerilor legislative.

Alte articole

Ultimă oră