10.5 C
Londra

Cocoșul, bradul și strugurele de Horezu

Ceramica românească de Horezu, juețul Vâlcea, a intrat în anul 2012 în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO.

O farfurie de Horezu este exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară din Constanța.

Farfuria prezentată la Muzeul de Artă Populară din Constanţa este decorată cu unele dintre cele mai cunoscute motive întâlnite pe obiectele de ceramică ale centrului de olari Horezu: cocoșul, bradul și strugurele, dispuse într-o compoziție dinamică, bazată pe alternanța și repetiția elementelor în jurul motivului central – astrul solar.

Simbol al reînvierii

Cocoșul reprezintă, totodată, emblema centrului de ceramică Horezu, având ca model de inspirație cocoșul prezent pe acoperișul caselor din Oltenia, unde era considerat spirit protector, simbol al biruinței, al victoriei luminii asupra întunericului și al reînvierii.

Materialele și tehnicile folosite pentru realizarea farfuriei sunt: lut, angobă, coloranți minerali, smalț, frământat prin călcare, modelat la roată, angobat, pictat cu cornul și pensula, smălțuit, ardere oxidantă.

Alte articole

Ultimă oră