12.7 C
Londra

Britanicul cu școală puțină și foarte mult umor

Romanul său Three Men In A Boat – Trei într-o barcă din 1889 a cunoscut un succes uriaş încă de la publicare.

„Trei într-o barcă„ este una dintre cele mai captivante scrieri umoristice ale literaturii moderne.

Îşi datorează succesul şi longevitatea umorului spumos cu care sunt evocate peripeţiile a trei orăşeni pentru care o călătorie de plăcere pe Tamisa capătă proporţiile unei expediţii aventuroase, plină de neprevăzut.

Autorul său Jerome K. Jerome, pe numele întreg Jerome Klapka Jerome, a fost un romancier şi dramaturg englez al cărui umor – cald, nesatiric şi lipsit de pretenţii – i-a adus multă apreciere.

Funcționar la calea ferată

S-a născut la 2 mai 1859, în Walsall, Staffordshire, fiul unui vânzător de fier fără prea mare câştig. A crescut la Londra şi a studiat la Marylebone Grammar School. Jerome a părăsit şcoala la vârsta de 14 ani.

A început să lucreze ca funcţionar de cale ferată, iar mai târziu a lucrat ca profesor, actor şi jurnalist.

Două volume de eseuri pline de umor au precedat romanul Three Men In A Boat.

Prima carte a lui Jerome K. Jerome, On the Stage – and Off, a fost publicată în 1885, cea de-a doua, The Idle Thoughts of an Idle Fellow, în 1886.

Din 1892 până în 1897, Jerome K. Jerome a fost coeditor, împreună cu Robert Barr şi George Brown Burgin, la The Idler, revistă lunară al cărei cofondator a fost. Revista avea colaboratori în rândul unor scriitori precum Eden Phillpotts, Mark Twain şi Bret Harte.

Printre multe alte lucrări ale lui Jerome se numără Three Men on the Bummel (1900) şi Paul Kelver (1902), un roman autobiografic.

De asemenea, a scris o serie de piese de teatru. O carte de memorii, My Life and Times, a fost publicată în 1926.

A murit la 14 iunie 1927, în Northampton, Northamptonshire.

Alte articole

Ultimă oră