6.1 C
Londra

Mai pot fi folosite cărțile de identitate românești în străinătate?

Guvernul a aprobat joi o ordonanţă care prevede că, până la punerea în circulaţie la nivel naţional a cărţilor de identitate electronice, românii pot circula în străinătate cu cărţile de identitate normale emise după data de 31 decembrie 2023.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin această Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern se modifică art.13 alin.(3) din OUG nr.97/2005, astfel încât şi cărţile de identitate emise după data de 31 decembrie 2023 să aibă în continuare valenţa unor documente de călătorie.

Măsura este luată pentru a nu îngrădi dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor până la punerea în circulaţie, la nivel naţional, a cărţii electronice de identitate.

Astfel, cărţile de identitate emise până la data de 31 decembrie 2023, aflate în termen de valabilitate, vor constitui document de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în statele terţe care le recunosc ca document de călătorie, în condiţiile stabilite de reglementările europene.

Alte articole

Ultimă oră