În războiul ruso-turc din 1877-1878, s-a înrolat ca voluntar într-un escadron de jandarmi cu care a participat la războiul de independenţă.
Alexandru Averescu s-a născut la 9 martie 1859 în satul Babele de lângă Ismail, în sudul Basarabiei. A absolvit Şcoala de arte şi meserii din Capitală în 1876.
A absolvit Şcoala divizionară de la Mănăstirea Dealu (1881) şi Şcoala Superioară de război de la Torino (1886), obţinând brevetul de ofiţer de stat major la 26 noiembrie 1886.
A pus bazele formaţiunii politice Liga Poporului, al cărui preşedinte a fost în perioada 1918-1938. Programul formaţiunii era construit în jurul sloganului ”Muncă, cinste şi legalitate”. Rolul major al formaţiunii a vizat sprijinirea înfăptuirii reformei agrare, realizată încă din anii războiului de Partidul Naţional Liberal, dar pentru realizarea căreia formaţiunea lui Averescu a beneficiat de sprijinul liberalilor în guvernările din martie 1920 şi martie 1926.
După demisia lui Ion. I. C Brătianu din fruntea guvernului, la 26 ianuarie 1918, generalul Alexandru Averescu a fost însărcinat cu formarea unui nou guvern (29 ianuarie-4 martie 1918) care trebuia să obţină o pace cât mai echitabilă pentru ţară.
De trei ori prim-ministru
La 5 februarie 1918 a purtat discuţii la Buftea cu generalul german August von Mackensen pe marginea condiţiilor de încheiere a păcii. Pe marginea aceleiaşi teme a discutat, la 11 februarie 1918, cu şefii diplomaţiilor germană şi austro-ungară, Richard Von Kuhlman şi Ottokar von Czernin. Eşecul acestor negocieri l-au determinat pe regele Ferdinand I să-i ceară demisia lui Alexandru Averescu din fruntea guvernului.
În timpul celui de-al doilea guvern Averescu (13 martie 1920-16 decembrie 1921), a avut loc semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920) prin care a fost recunoscută unirea Transilvaniei cu România, apoi a fost recunoscută unirea Basarabiei cu România în urma încheierii Tratatului de la Paris (28 oct 1920) şi a fost semnată la Bucureşti Convenţia defensivă româno-polonă (3 mart. 1921).
La 23 iulie 1921, guvernul Alexandru Averescu a semnat la Paris, alături de reprezentanţii Marii Britanii, Belgiei, Cehoslovaciei, Franţei şi Greciei, Convenţia privind Statutul Dunării.
În timpul celui de-al treilea guvern Averescu (30 martie 1926-4 iunie 1927), ministrul de externe Take Ionescu a iniţiat crearea Micii Înţelegeri (1920-1921) şi a semnat tratatele de prietenie cu Franţa (la 10 iun. 1926) şi cu Italia (la 16 sept. 1926), precum şi Concordatul cu Vaticanul (la 10 mai 1927).
Generalul Alexandru Averescu a fost avansat la gradul de mareşal, în acord cu prevederile Legii din 2 iulie 1930. A fost membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1923.
Mareşalul Alexandru Averescu s-a stins din viaţă la 3 octombrie 1938, la vârsta de 79 de ani, la locuinţa sa din şoseaua Kiseleff din Bucureşti. Au fost organizate funeralii naţionale, sicriul cu trupul neînsufleţit al mareşalului Averescu a fost depus la Ateneul Român, iar la 6 octombrie 1938 s-a desfăşurat ceremonia funerară depunerii sicriului în mausoleul de la Mărăşti.
Cariera militară
Sublocotenent după absolvirea în 1881 a Şcolii divizionare de la Mănăstirea Dealu, a fost apoi căpitan (1889), general de brigadă (1906), general de divizie (1912), general de corp de armată (1917) şi mareşal (1930).
În cariera militară a deţinut funcţiile de: comandant al Şcolii superioare de război din Bucureşti (1894-1896), ataşat militar la Berlin (1896-1898), comandant al Regimentului 5 roşiori (1898-1899), şef al secţiei organizare şi operaţii al Marelui Stat Major (1899-1904), comandant al Brigăzii 1 roşiori (1904-1907), comandant al Diviziei 1 infanterie (1909-1911), şef la Marelui Stat Major (1911-1913), comandant al Corpului 1 armată (1914-1916), al Armatei a doua (1916-1918), al Grupului de Armate Sud (1916).
Ministru de război, în cabinetul condus de Dimitrie Sturdza (1906-1908), şi având gradul de general de brigadă, a coordonat reprimarea răscoalei de la 1907.
În cel de-al doilea război balcanic (iunie-iulie 1913), Alexandru Averescu a fost Şef al Marelui Stat Major, funcţie din care a coordonat operaţiunile militare.
A contribuit din plin la operaţiunile catalogate drept manevra de la Flămânda (18-22 septembrie/1-5 octombrie 1916) şi a mutat decisiv în victoriile de la Mărăşti şi Oituz în vara anului 1917. A ghidat retragerea organizată după înfrângerea din bătălia de la Neajlov-Argeş (16/29 noiembrie – 20 noiembrie/3 decembrie 1916), oprind înaintarea trupelor austro-ungare şi germane la Rucăr spre Câmpulung, în noiembrie 1916. Prin succesele militare din vara anului 1917, de la Mărăşti şi Oituz, câştigase respectul şi aprecierea subordonaţilor săi.
