11.8 C
Londra

Volane pentru călătorii trenurilor din Londra

Volane din carton ar putea fi adăugate în anumite trenuri din Londra pentru a îmbunătăţi experienţa pasagerilor care se prefac uneori că se află la conducerea acestor vehicule, a anunţat primarul Londrei, Sadiq Khan.

Sadiq Khan a dezvăluit că măsura este luată în considerare pentru trenurile companiei Docklands Light Railway (DLR).

Autocolante cu mesajul „Conduceţi trenul” vor fi testate în această lună.

Trenurile DLR sunt complet automatizate şi funcţionează fără mecanic, dar au la bord un membru al personalului, care poate prelua controlul în caz de urgenţă.

Acest lucru duce la faptul că scaunele din locomotivă sunt adeseori ocupate de persoane pasionate de mijloace de transport, tineri şi vârstnici, care pretind că ei sunt aceia care conduc trenul.

Caroline Pidgeon, membră din partea Partidului Liberalii Democraţi în London Assembly, l-a întrebat pe Sadiq Khan dacă lansarea noilor trenuri DLR începând din acest an va promova acest hobby.

Într-un răspuns scris din 28 decembrie, primarul londonez a precizat: „Compania Transport for London (TfL) va testa autocolante de vinil cu mesajul ‘Driving the train’ (‘Conduceţi trenul’) în 10 trenuri în ianuarie 2024 şi explorează o serie de alte activităţi ce vizează implicarea clienţilor şi a comunităţii pentru a sprijini introducerea noilor trenuri DLR”.

„Ca parte a acestui demers, TfL va analiza modul în care va pune în practică experienţa conducerii trenului de către copii. Acest lucru ar putea implica volane din carton. TfL va analiza învăţămintele generate de autocolantele cu mesajul ‘Driving the train’ lipite în partea din faţă a trenurilor la începutul anului 2024 înainte de a-şi finaliza planurile”, a adăugat primarul Londrei.

„Lansarea noilor trenuri va fi, de asemenea, susţinută printr-o campanie integrată de marketing şi comunicare pentru a demonstra că TfL investeşte pentru a îmbunătăţi călătoriile clienţilor”, a mai spus Sadiq Khan.

Alte articole

Ultimă oră