6.7 C
Londra

Unde se află România și Regatul Unit în Clasamentul Fericirii

Finlanda a fost desemnată, pentru cel de-al şaptelea an consecutiv, ţara cu cea mai fericită populaţie din lume, potrivit clasamentului World Happiness Report publicat miercuri, cu prilejul Zilei Internaţionale a Fericirii.

România ocupă locul 32, cu 6.491 de puncte, în scădere faţă de anul trecut când s-a clasat pe locul 24, iar Regatul Unit este pe locul 20.

Raportul ia în calcul perioada 2021-2023 şi are la bază evaluări subiective privind bunăstarea populaţiei dintr-o anumită ţară.

Toate ţările nordice se situează în primele zece locuri, Finlanda fiind urmată de Danemarca, Islanda şi Suedia. Norvegia se situează pe locul al şaptelea.

Israelul s-a clasat pe un surprinzător loc cinci, printre state din nordul Europei şi înaintea Regatului Ţărilor de Jos.

Germania, pe de altă parte, a pierdut un număr semnificativ de locuri faţă de anul trecut când a ocupat poziţia a 16-a. Anul acesta, s-a clasat pe locul 24. Statele Unite au căzut pe locul 23 de pe locul 15 anul trecut.

Clasamentul include 143 de ţări.

Cercetătorii nu au detaliat în cadrul raportului motivele exacte pentru care finlandezii sunt mai fericiţi decât alte naţiuni ale lumii.

Cu toate acestea, au identificat un număr de factori-cheie care, de regulă, îi face pe oameni să se simtă fericiţi cum ar fi sprijinul social, veniturile, libertatea şi lipsa corupţiei.

”Aşadar, nu e neapărat vorba de fericire în sensul de a ţopăi de fericire, de o bucurie a momentului. Este vorba mai degrabă de un sentiment de mulţumire. Cred că este un aspect important”, a declarat Jan-Emmanuel De Neve, unul dintre autorii World Happiness Report.

Locuitorii ţărilor nordice îşi evaluează propriile vieţi la niveluri foarte ridicate conform acestor criterii şi sunt mulţumiţi.

Inegalităţile globale din punctul de vedere al fericirii populaţiilor au crescut cu peste 20% în toate regiunile şi toate grupele de vârstă în ultimii 12 ani. Potrivit World Happiness Report, pe ultimul loc în clasamentul fericirii se află Afganistanul.

Există o diferenţă de circa 6 puncte pe scara medie a fericirii, evaluată de la 0 la 10, între Finlanda (7,7), ţara cu cei mai fericiţi locuitori, şi Afganistan (1,7).

Alte articole

Ultimă oră