12 C
Londra

Un utilaj de 30.000 de euro, furat din Marea Britanie, descoperit într-un TIR care circula în România

Știri din România

Poliţiştii Biroului de Poliţie Autostradă A1 Deva – Nădlac au indisponibilizat, marţi, un utilaj condus de un cetăţean român şi care ar fi fost furat din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, fiind transportat pe autostradă, într-un ansamblu rutier, pe ruta Timişoara-Deva.

Utilajul în cauză era echipat cu dispozitiv GPS şi astfel s-a reuşit oprirea acestuia în nodul rutier Margina, arată un comunicat al Poliţiei Timiş, remis AGERPRES.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că utilajul figurează furat din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, iar valoarea lui este de aproximativ 30.000 de euro.

În cauză, s-a cooperat cu Poliţia Oraşului Făget.

Cazul a fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Timiş, care efectuează cercetări pentru tăinuire. 

Alte articole

Ultimă oră