9.7 C
Londra

Un hoț român a fost prins după ce a postat pe TikTok filmulețe cu teancuri de bani

Un român care se specializase, în Marea Britanie, în furtul de parfumuri, a fost prins și apoi condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare.

Potrivit BBC, Bogdan Florea, 33 de ani, care locuia în Farnborough, Hampshire, și-a primit pedeapsa pentru mai multe spargeri de parfumerii comise în perioada iulie-septembrie 2021.

Românului i s-a luat urma după ce mașina lui a fost localizată în apropierea unei parfumerii sparte. De asemenea, Bogdan Florea nu a fost foarte discret și a postat pe TikTok filmulețe cu teancuri de bani care, într-un final, au atras atenția.

Săptămâna aceasta, el a pledat vinovat pentru spargere și deținere de documente false, fiind condamnat la 54 de luni de închisoare. De asemenea, autoritățile i-au confiscat 2 mașini.

Polițiștii care i-au percheziționat locuința au găsit 131 de parfumuri scumpe, pe care, cel mai probabil, nu apucase să le vândă. În telefon i-au descoperit nenumărate fotografii cu parfumuri furate, dar și indicații de navigație prin satelit către magazinele sparte. De asemenea, tot în telefon i s-au găsit fotografii cu documente false și mai multe filmări în care bărbatul ținea în mână teancuri de bani.

Alte articole

Ultimă oră