8 C
Londra

Ultimul mesaj al Reginei despre viața ei

Într-un mesaj de Ziua Commonwealth, după ce a fost nevoită să îşi anuleze luni participarea la o slujbă religioasă ce a marcat această sărbătoare, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a declarat că viaţa ei va rămâne pentru totdeauna dedicată serviciului public.

Regina Elisabeta a II-a a anunţat vineri că nu va participa la slujba religioasă care a avut loc luni cu ocazia Zilei Commonwealth la Westminster Abbey din Londra, o ceremonie la care familia regală britanică a participat de fiecare dată în ultimii 50 de ani.

Palatul Buckingham a anunţat că prinţul moştenitor Charles o va reprezenta pe suverană la această ceremonie.

Decizia nu a avut legătură cu o presupusă boală a reginei, ci mai degrabă cu îngrijorările legate de disconfortul provocat de călătoria pe care Elisabeta a II-a ar trebui să o facă venind de la Castelul Windsor, situat la vest de Londra.

Reînnoirea promisiunii din 1947

„În anul Jubileului meu de Platină, îmi face plăcere să reînnoiesc promisiunea pe care am făcut-o în 1947 că viaţa mea va fi întotdeauna devotată serviciului public”, a declarat regina Elisabeta a II-a într-un mesaj adresat reprezentanţilor Commonwealth, o organizaţie condusă de regina britanică şi compusă din 54 de naţiuni, foste colonii britanice.

Commonwealth a fost întotdeauna o organizaţie îndrăgită de regina Elisabeta a II-a, iar istoricii afirmă că succesul obţinut de suverană în transformarea fostului Imperiu Britanic într-o organizaţie de naţiuni reprezintă unul dintre cele mai mari succese ale domniei sale.

„Astăzi, ne aduce satisfacţie să observăm un Commonwealth modern, vibrant şi conectat, care combină o parte importantă de istorie şi de tradiţii cu mari progrese sociale, culturale şi tehnologice ale timpurilor noastre”, a declarat suverana britanică în mesajul ei de luni.

„Faptul că organizaţia Commonwealth este mai puternică astăzi ca niciodată reprezintă meritul tuturor celor care s-au implicat în dezvoltarea sa”, a adăugat regina Marii Britanii.

Regina Elisabeta a II-a, al cărei soţ, prinţul Philip, a murit în aprilie 2021 la vârsta de 99 de ani, a petrecut o noapte într-un spital din Londra în octombrie 2021 şi şi-a limitat de atunci activităţile oficiale în principal la reuniuni în format online, după ce medicii au sfătuit-o să se odihnească.

Luna trecută, suverana britanică a fost testată pozitiv cu noul coronavirus şi a prezentat doar simptome uşoare, asemănătoare unei răceli.

Suverana s-a însănătoşit între timp şi a putut să îl primească în audienţă pe prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, săptămâna trecută.

Alte articole

Ultimă oră