12.8 C
Londra

The Sun către Harry şi Meghan: Puteţi să cădeţi mai jos de atât?

Presa britanică îi mustră vineri pe Harry şi Meghan după difuzarea primelor episoade din documentarul lor, unele voci cerându-le acestora să renunţe la titlurile regale: „Indecenţi”, „punct fără întoarcere”, „atac la memoria reginei”.

„Puteţi să cădeţi mai jos de atât?” s-a indignat popularul cotidian The Sun, care consacră vineri, ca majoritatea presei, prima pagină şi un spaţiu considerabil documentarului Netflix „Harry & Meghan”, ale cărui prime trei episoade au fost lansate joi.

„Indecent Sussex”, titrează Daily Mail în editorialul său, iar The Mirror evocă un „punct fără întoarcere”, la trei ani după plecarea zgomotoasă a cuplului în California.

„Un Regat Unit rasist”

În aceste prime trei episoade, ducele şi ducesa de Sussex relatează cum s-au cunoscut şi povestea lor de dragoste şi, mai ales, atacă presa şi paparazzii pe care îi acuză că au vrut să o „distrugă” pe Meghan, comparând situaţia cu cea a prinţesei Diana, regretata mamă a lui Harry.

Însă criticile la adresa familiei regale şi a instituţiei monarhiei britanice sunt cele care au stârnit reacţiile presei, în special batjocorirea protocolului sau aluziile la un Regat Unit rasist şi intolerant.

„Aceasta este o denaturare grosieră a realităţii”, scrie Daily Mail.

Cuplul de Sussex „arată o lipsă de respect copilărească pentru cultura şi obiceiurile britanice”, a scris conservatorul Daily Telegraph, potrivit căruia Palatul trebuie să „sufere” în faţa afirmaţiilor lui Harry care consideră întreaga ţară drept „o bandă de suprematişti albi care sunt susţinători ai Brexit-ului”.

„Scuipă pe instituţia care îi susţine”

The Telegraph a subliniat la rândul său atacurile asupra Commonwealth-ului conţinute în documentar.

Mai mulţi vorbitori – însă nu şi Harry sau Meghan în mod direct – critică moştenirea trecutului colonialist şi sclavagist al Imperiului Britanic, între mai multe secvenţe în care regina Elisabeta a II-a îşi exprimă ataşamentul faţă de Commonwealth.

„Comportamentul lor este pur şi simplu lipsit de respect faţă de memoria reginei şi a unei instituţii pe care aceasta a slujit-o cu atâta respect”, scrie Mirror.

Potrivit The Times, apropiaţii familiei regale „şi-au exprimat şocul” faţă de aceste atacuri.

„Ceea ce este atât de enervant este că Sussex continuă să atragă milioane de pe urma conexiunilor lor regale în timp ce scuipă pe instituţia care îi susţine. Dacă urăsc atât de mult monarhia de ce nu renunţă de bună voie la titluri?, a scris cu indignare Daily Mail.

Deşi reacţia politică la documentar a fost una redusă, deputatul conservator Bob Seely a declarat pentru mai multe media că pregăteşte o lege pentru a retrage ducelui şi ducesei de Sussex titlurile regale.

Alte articole

Ultimă oră