Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit de Biserică în ziua de 30 noiembrie.
„Slăvitul Apostul Andrei, cel întâi chemat, s-a născut în cetatea ce se numeşte Betsaida, care este lângă Marea Galileii, în hotarul Zabulonului, din care seminţie i se trăgea şi neamul. Cetatea era mică şi neînsemnată mai înainte, iar după răsărirea acestuia, a fratelui său, verhovnicul Petru, şi a lui Filip, s-a făcut renumită şi slăvită. Şi se numea evreieşte Betsaida, ce se tâlcuieşte casa vânătorilor. După cuviinţă se numea aşa, căci astfel era patria Sfinţilor Apostoli Petru, Andrei şi Filip, care au vânat peşte până au aflat adevărul, Care este Hristos”. (Vieţile Sfinţilor)
Din acel loc au răsărit apostolii amândoi, Sfântul Apostol Petru şi Sfântul Apostol Andrei, având un tată sărac, anume Iona, care, fiind sărac, a învăţat pe fiii săi meşteşugul său. Căci Iona era pescar şi prindea peşti în Marea Galileii şi prin alte iezere ce se aflau prin Galileea. Apoi Apostolul Petru şi-a luat de femeie pe fiica lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava. Iar dumnezeiescul Andrei, lepădând toată tulburarea lumească, şi-a ales să petreacă întru feciorie, nevoind să se însoare.
Auzind că Sfântul Proroc Ioan, Înaintemergătorul Domnului, umblă prin locurile de pe lângă Iordan şi propovăduieşte credinţa şi pocăinţa, Andrei s-a dus la dânsul şi i s-a făcut ucenic, că dorea a se sui cu mintea sa la înţelegeri mai înalte.
Când Sfântul Ioan Botezătorul L-a arătat pe Iisus, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1, 29), Sfântul Andrei, împreună cu un alt ucenic, s-a dus după Hristos: „Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Iar ei I-au zis: Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea. Au mers deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru”. (Ioan 1; 38-40)
Apostolul Andrei, lăsând toate, a urmat lui Hristos, mai înaintea celorlalţi apostoli, fiind chemat la învăţătura lui Hristos, pentru care s-a şi numit întâi chemat.
În Ierusalim, Apostolul Andrei a cunoscut şi a fost martor la patimile Mântuitorului Hristos, la răstignirea pe cruce şi la Învierea Sa.
Misiunea de creştinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol a început după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, atunci Sfinţii Apostoli au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire.
Potrivit Tradiţiei Bisericii, acestui întâi chemat i-a căzut sortul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (Dobrogea) şi până în Crimeea.
„Dar în cetăţile acestea nu umbla Sfântul Apostol Andrei aşa precum noi povestim pe scurt. Ci în fiecare cetate unde umbla, multe ispite şi multe împotriviri avea, dar, cu ajutorul lui Hristos, pe toate le biruia, fiindcă Hristos era apărătorul lui şi pe toate cele potrivnice le făcea lesnicioase. Căci şi cu nebunia cea văzută a propovăduirii, biruia pe înţelepţii elinilor”. (Vieţile Sfinţilor)
Răstignirea
Sfântul Apostol Andrei a avut sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint.
Atunci când mulţimile voiau să îl scoată din mâinile asupritorului, Sfântul Apostol Andrei se împotrivea spunând: „Şi nu numai să nu faceţi împiedicarea muceniciei mele, ci şi voi singuri să vă gătiţi ca nişte buni nevoitori şi ostaşi ai lui Hristos, a nu vă teme de îngrozirile tiranului, ci a purta cu răbdare pe trupurile voastre rănile ce vi se vor aduce asupra voastră de chinuitori. Că de este nevoie a se teme cineva de frică, apoi se cuvine a se teme de frica aceea care nu are sfârşit. Pentru că frica şi îngrozirile de la oameni sunt asemenea fumului, că arătându-se îndată se sting. Şi de dureri dacă voim a ne teme, apoi se cuvine a ne teme de acelea ce nu au sfârşit niciodată”. (Vieţile Sfinţilor)
„Zicând el acestea, iată o lumină mare din cer l-a strălucit ca un fulger, pe care toţi o vedeau şi de jur împrejur l-a strălucit pe el, încât nu era cu putinţă ochiului omenesc, celui de tină, a privi spre dânsa. Şi a petrecut acea lumină cerească strălucindu-l ca la o jumătate de ceas; şi când lumina a dispărut, atunci şi Sfântul Apostol şi-a dat sufletul său cel sfânt şi împreună cu dânsa s-a dus ca să stea înaintea Domnului”. (Vieţile Sfinţilor)
Şi aşa s-a sfârşit sfântul bătrân, Sfântul Apostol Andrei, fiind plin de zile, că a trăit ca la optzeci de ani.
Sfintele sale moaşte au rămas în episcopia din Paleapatra mulţi ani, făcând neîncetat minuni şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa. Au fost mutate la Constantinopol de fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), împăratul Constanţiu (337-361), iar când a fost prădat Constantinopolul, s-au împărţit sfintele moaşte în mâinile binecredincioşilor creştini.
