9.7 C
Londra

Șefa poliției din Londra și-a dat demisia

Șefa Poliției Metropolitane din Londra, „Dame” Cressida Dick, și-a dat demisia după ce a apărut o criză de încredere în urma unui raport care denunță comportamente rasiste, misogine și discriminatorii în cadrul Scotland Yard.

Poliţia din Londra a fost, de asemenea, aspru criticată pentru că a întârziat să ancheteze petrecerile din Downing Street şi din cercurile puterii, care au avut loc în timpul restricţiilor sanitare.

Cressida Dick a declarat într-un comunicat că nu are de ales decât să demisioneze, deși anterior spunea că nu o va face, relatează BBC. „Este clar că primarul nu mai are încrederea necesară pentru ca eu să continui”, a adăugat ea, precizând că va rămâne în funcţie până la numirea succesorului ei.

Primarul Sadiq Khan, care sugerase demisia șefei poliției capitalei londoneze, a spus că se va consulta cu ministrul de interne pentru a numi un nou comisar care să redea încrederea în Met.

Într-un mesaj postat pe Twitter, premierul britanic i-a mulţumit Cressidei Dick pentru „protejarea publicului şi pentru că străzile sunt mai sigure”. „Dame Cressida şi-a servit ţara cu mare dăruire şi distincţie timp de multe decenii”, a apreciat Boris Johnson în mesaj.

Criticat pentru petrecerile care au avut loc la Downing Street în plin lockdown, premierul Boris Johnson trece prin cea mai gravă criză de la ascensiunea sa – triumfală – la putere, în vara lui 2019, în plină criză legată de acordurile Marii Britanii cu UE pentru Brexit.

Înnobilată de regină, Dame Cressida, în vârstă de 61 de ani, este prima femeie care a condus cea mai mare forță de poliție din Regatul Unit. Ea lucra în poliție de 40 de ani, potrivit BBC.

Alte articole

Ultimă oră