8.9 C
Londra

S-a aflat de ce a murit Andy Fletcher de la Depeche Mode

În mesajul publicat pe contul de Instagram al trupei Depeche Mode, luni seara, ceilalţi doi membri ai grupului britanic Depeche Mode, Martin Gore şi Dave Gahan, au anunţat că Andy Fletcher, clăparul şi unul dintre membrii fondatori ai trupei, a murit la vârsta de 60 de ani din cauza unei disecţii aortice în timp ce se afla în reşedinţa lui pe 26 mai şi că familia colegului lor de trupă i-a rugat să distribuie această informaţie.

„În urmă cu două săptămâni am primit rezultatul medicilor legişti, iar familia lui Andy ne-a rugat să îl împărtăşim acum cu voi. Andy a suferit o disecţie aortică în timp ce se afla acasă, pe 26 mai. Aşadar, deşi a plecat mult prea devreme dintre noi, el a murit din cauze naturale şi fără o suferinţă prelungită”, au precizat cei doi muzicieni.

Mesajul a descris şi o ceremonie de celebrare a vieţii lui Andy Fletcher care a fost organizată săptămâna trecută la Londra de Martin Gore şi Dave Gahan, care le-au mulţumit totodată fanilor pentru sprijinul acordat familiei Fletcher după vestea morţii muzicianului.

100 de milioane de copii

Andy Fletcher a fost unul dintre membrii fondatori ai trupei Depeche Mode, înfiinţând această formaţie de muzică electronică/synthpop în 1980, alături de Martin Gore, Dave Gahan şi Vince Clarke.

Albumele trupei Depeche Mode s-au vândut în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial şi 54 dintre piesele sale au ajuns în UK Singles Chart.

În 2020, Andy Fletcher a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame alături de colegii lui de trupă.

Alte articole

Ultimă oră