10.2 C
Londra

Prinţul William schimbă prefixul

Al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, Prinţul William, duce de Cambridge, împlinește 40 de ani, la câteva luni după soţia sa Catherine, care a împlinit 40 de ani în ianuarie şi cu care formează un cuplu sudat şi popular, întruchipând viitorul monarhiei.

„Este o etapă foarte importantă pentru el deoarece, împreună cu tatăl său, prinţul Charles, consolidează sprijinul pentru regină şi continuă sa-şi creeze o identitate ca viitor rege”, a declarat comentatorul regal Richard Fitzwilliams.

De-a lungul anilor, William a cucerit inimile britanicilor, dintre care mulţi îşi doresc chiar să-i succeadă direct la tron bunicii sale, regina Elisabeta a II-a, în locul lui Charles, mai puţin popular în rândul britanicilor.

Potrivit institutului YouGov, William este cel mai popular dintre membrii casei regale, după regină, cu 66% opinii favorabile.

De când suverana în vârstă de 96 de ani şi-a mai redus din îndatoririle regale din cauza sănătăţii sale fragile, William şi-a înmulţit angajamentele.

Atunci când regina nu a putut susţine discursul la deschiderea Parlamentului în mai, William l-a însoţit pe prinţul moştenitor Charles, care a înlocuit-o la tribună.

William intervine, de asemenea, asupra deciziilor importante, potrivit presei britanice, de exemplu, opunându-se participării prinţului Andrew, unchiul său afectat de un scandal sexual, la ceremonia tradiţională a Ordinului Jartierei din iunie.

„Viitorul monarhiei”

William şi Kate „sunt viitorul monarhiei”, a subliniat Richard Fitzwilliams, „după cum arată apariţia lor pe balconul (Palatului Buckingham)” alături de regină cu ocazia marcării a 70 de ani de domnie.

Potrivit presei, William plănuieşte să părăsească Palatul Kensington din Londra pentru a se instala într-o locuinţă cu patru dormitoare pe domeniul Castelului Windsor unde regina Elisabeta a II-a locuieşte în prezent.

Este o tranziţie semnificativă, care îi permite să se apropie de regină şi care va întări micul nucleu dur al familiei regale din jurul acesteia.

Alte articole

Ultimă oră