9.8 C
Londra

Prima paradă pentru Regele Charles al III-lea

Prima paradă pentru Regele Charles al III-lea va avea loc la 17 iunie, la aniversarea urcării sale pe tron, a anunţat joi Palatul Buckingham.

Suveranii britanici îşi sărbătoresc zilele de naştere de două ori: în privat, în ziua aniversării şi în cadrul unei ceremonii oficiale, organizată în iunie, conform unei tradiţii seculare, pentru evitarea capriciilor vremii.

Acesta a fost cazul reginei Elisabetei a II-a, născută la 21 aprilie 1926, şi acesta va fi şi cazul lui Charles, născut la 14 noiembrie 1948, care a aniversat recent împlinirea vârstei de 74 de ani, la scurt timp după ce a devenit rege în urma decesului mamei sale, la 8 septembrie.

Trooping the colour

Ceremonia, numită Trooping the colour, datează din secolul al XVIII-lea şi îşi are originea în pregătirile pentru război, când drapelul era prezentat soldaţilor pentru ca aceştia să îl poată recunoaşte în confuzia creată în timpul luptelor.

Suveranul va participa la parada de la 17 iunie, care va reuni 1.400 de soldaţi, 200 de cai şi 400 de muzicieni şi se va desfăşura, conform tradiţiei, între Palatul Buckingham din Londra şi Horse Guards Parade, a indicat Palatul într-un comunicat.

Parada se încheie, de obicei, cu o paradă aeriană la care asistă familia regală de pe balconul Palatului Buckingham.

Această paradă va avea loc la puţin peste o lună de la festivităţile de încoronare a lui Charles al III-lea, la data de 6 mai, care, potrivit intenţiei familiei regale, vor fi mai moderne şi mai modeste în comparaţie cu grandioasa ceremonie de încoronare a reginei Elisabeta a II-a din 1953.

Anul trecut, „Trooping the colour” s-a desfăşurat în cadrul festivităţilor ocazionate de Jubileul de Platină care a celebrat împlinirea a 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a, ceremonie în timpul căreia suverana a avut două scurte apariţii la balconul palatului său londonez.

Alte articole

Ultimă oră