Mălin Geanovu a ajuns în Marea Britanie în urmă cu 8 ani. După un prim an cu sute de aplicații la locuri de muncă în domeniul său de specializare, Economie și Afaceri Internaționale, a primit șansa de a lucra la Camera de Comerț din Northampton, unde a întâlnit primul mentor și a început o serie de cursuri de specializare, devenind în scurt timp angajatul anului. A continuat la Camera de Comerț din Londra, potrivit Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
De peste 4 ani activează la Thames Valley Chamber of Commerce Group, una dintre cele mai mari camere de comerț din Regatul Unit, în calitate de Business Development Manager – International Trade. În această instituție Mălin a obținut Diploma în Advanced Customs Procedures la UK Customs Academy.
În prezent, Mălin asigură suport companiilor din regiune în domeniul consultanței vamale, al extinderii pe noi piețe și reprezintă companiile din regiune la nivel național și internațional. De asemenea, predă cursuri de specializare în domeniul vamal și a contribuit la proiecte privind informarea despre Brexit. Se implică, în colaborare cu instituții de pe tot mapamondul in proiecte de Business Development și Inward Investment.
Cel mai recent proiect de care Mălin este responsabil este „Romania Desk” , care urmareste dezvoltarea parteneriatelor și schimburilor între companiile britanice si românești.
„Sunt norocos că am fost pregătit de fiecare dată când au fost oportunități în viața mea urmând niște pași simpli: fii mereu cu 5 minute mai devreme, pleacă mai târziu cu 5 minute, oferă 105% și invață permanent pentru a deveni cel mai bun în ceea ce faci, indiferent de jobul pe care îl ai sau de afacerea pe care o faci”, spune Mălin Geanovu.