21.8 C
Londra

Pediatrii din UK iau poziție față de lovirea copiilor

Federaţia pediatrilor britanici a cerut miercuri interzicerea lovirii copiilor de către părinţi în Anglia şi Irlanda de Nord, criticând actuala lege ca fiind „periculos de vagă” deoarece permite aplicarea de pedepse „rezonabile” copiilor.

Scoţia a adoptat în 2019 o lege care interzice lovirea copiilor de către părinţi, devenind prima naţiune dintre cele patru care alcătuiesc Regatul Unit care incriminează pedepsele corporale aplicate copiilor. Ţara Galilor i-a urmat exemplul în 2022.

Colegiul Regal de Pediatrie şi Sănătate Infantilă a solicitat miercuri să se procedeze la fel în Anglia şi Irlanda de Nord, eliminând din lege argumentul „pedepsei rezonabile”.

Instituţia cere partidelor politice „să îşi ia angajamente semnificative cu privire la această problemă importantă legată de drepturile copiilor”, în condiţiile în care în acest an vor avea loc alegeri legislative în Marea Britanie.

„O zonă gri”

„Legile actuale privind pedepsele fizice sunt nedrepte şi periculos de vagi”, este de părere pediatrul Andrew Rowland, directorul departamentului de protecţie a copilului din cadrul Colegiului. „Ele creează o zonă gri în care unele forme de pedepse corporale pot fi legale, în timp ce altele nu”, a explicat specialistul.

Acest pediatru povesteşte că se află „frecvent” în situaţia în care au fost comise violenţe fizice împotriva unui copil, dar că întâmpină dificultăţi în a explica regulile părinţilor, din cauza ambiguităţii legii.

„Această lipsă de claritate a legii poate chiar spori complexitatea identificării cazurilor de abuz asupra copiilor”, a explicat el.

O membră a guvernului conservator a exclus însă miercuri dimineaţă orice modificare, afirmând că legea actuală din Anglia este „foarte clară” şi că „este de competenţa părinţilor să îşi disciplineze copiii”. Declaraţia a fost făcută de secretarul şef al Trezoreriei, Laura Trott, pentru postul de televiziune Sky News.

Suedia a interzis aplicarea de pedepse corporale copiilor încă din 1979. În 2019, Franţa a devenit cel de-al 56-lea stat care a interzis acest tip de violenţe fizice.

Alte articole

Ultimă oră