3.1 C
Londra

O nouă cursă aeriană Bucureşti – Cardiff

O nouă rută din Bucureşti către Cardiff va fi introdusă din 30 octombrie de Compania low-cost Wizz Air, biletele putând fi achiziţionate începând cu 24,99 euro/119 lei, a anunţat compania.

„Românii pot călători acum din Bucureşti către Cardiff, în zilele de marţi şi duminică, începând cu 30 octombrie. Biletele pentru această nouă rută sunt deja disponibile online pe wizzair.com şi prin intermediul aplicaţiei pentru mobil începând cu 24,99 euro/119 RON”, se arată în comunicat.

A 12-a aeronavă

Anunţul vine după ce compania aeriană a primit recent cea de-a 12-a aeronavă la baza Wizz din Bucureşti şi a introdus o nouă rută din Bucureşti către Italia.

Pentru o garanţie în plus, Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge serviciul Wizz Flex atunci când rezervă un bilet, drept măsură suplimentară de protecţie.

Astfel, pasagerii pot alege să călătorească la o altă dată sau către o altă destinaţie, precum şi să aibă opţiunea de a-şi anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă şi de a primi 100% din tariful original rambursat imediat sub formă de credit de companie.

Wizz Air operează o flotă de 160 de aeronave Airbus A320 şi A321.

Alte articole

Ultimă oră