6.3 C
Londra

O fetiță de 12 ani a murit, la Liverpool, după ce a venit să vadă luminițele de Crăciun cu niște prieteni

O fetiță de 12 ani a fost ucisă de patru adolescenți în centrul orașului Liverpool, după ce asistase, alături de niște prieteni, la aprinderea luminițelor de Crăciun.

Copila a murit la spital, iar patru adolescenţi au fost reţinuţi de poliţişti. Oamenii legii cred că Ava White şi prietenii săi au fost implicaţi într-un scandal, înainte ca fetiţa să fie atacată. Poliţiştii au fost chemaţi în jurul orei 8.40 şi au găsit-o pe copilă la pământ, în timp ce o persoană încerca să îi acorde primul ajutor.

Ava a fost dusă mai târziu la spitalul Alder Hey Children, unde a murit la scurt timp după, în ciuda eforturilor făcute de medici. Patru băieţi, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, din Toxteth, au fost arestaţi sub suspiciunea de crimă.

„Gândurile noastre şi regretele merg către familia Avei, care sunt sprijiniţi de un specialist. Cuvintele sunt de prisos şi nici un părinte nu trebuie să treacă prin asta. Să îţi bată poliţiştii la uşă şi să îţi spună că fiica ta a murit.

Credem că Ava şi prietenii săi au fost implicaţi într-o ceartă verbală, care a culminat cu atacul fetei. Centrul oraşulzui era plin la vremea respectivă pentru că se aprindeau luminţele de Crăciun. Facem apel la oricine a văzut incidentul sau poate a surprins ceva pe telefon să vină să ne spună”, au declarat poliţiştii.

Alte articole

Ultimă oră