7.9 C
Londra

Nuntă mare într-o închisoare britanică de înaltă securitate

Într-o închisoare britanică de înaltă securitate are loc miercuri o nuntă cu „cântec”, mirele purtând un kilt realizat de creatoarea de modă Vivienne Westwood. Rochia de mireasă este tot opera celebrei modiste.

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, se căsătoreşte miercuri cu una dintre fostele lui avocate, Stella Moris.

La nuntă vor asista puține persoane: patru invitaţi şi doi martori. Însă susţinătorii lor au fost invitaţi să se reunească în faţa închisorii Belmarsh din sud-estul Londrei şi să poarte ţinute vestimentare potrivite pentru o nuntă.

La sfârşitul ceremoniei de miercuri, Stella Moris va tăia tortul de nuntă şi va susţine un discurs, au precizat membrii grupului care îl sprijină pe Julian Assange.

Stella Moris a lansat şi o colectă de fonduri pentru a contribui la plata cheltuielilor de judecată pentru a împiedica extrădarea, iar suma obţinută a ajuns marţi la 177.000 de lire sterline (212.000 de euro).

În loc să trimită cadouri de nuntă mirilor, susţinătorii cuplului au fost invitaţi să participe la strângerea de fonduri şi să afişeze postere prin care cer eliberarea lui Julian Assange.

Julian Assange şi Stella Moris s-au întâlnit prima dată în 2011 atunci când avocata a fost angajată pentru a se alătura echipei juridice responsabile cu combaterea în instanţă a extrădării lui Julian Assange.

Logodna lor a fost anunţată în noiembrie 2021.

Stella Moris are doi copii cu Julian Assange, doi băieţi concepuţi în perioada în care el se refugiase în ambasada Ecuadorului de la Londra.

Fondatorul WikiLeaks a petrecut şapte ani în acea ambasadă, în care s-a refugiat în 2012 în perioada în care se afla sub incidenţa unui regim de libertate condiţionată.

Atunci, Julian Assange se temea de o extrădare în Statele Unite sau în Suedia, unde făcea obiectul unor cercetări judiciare pentru viol, care au fost ulterior anulate.

A fost în cele din urmă arestat de Poliţia britanică în aprilie 2019 şi trimis la închisoare.

175 de ani de închisoare

Prins într-o îndelungată saga judiciară, australianul de 50 de ani este dat în urmărire de justiţia din Statele Unite, care vrea să îl judece pentru că a difuzat pe internet, începând din 2010, peste 700.000 de documente clasificate despre activităţile militare şi diplomatice americane, în special din Irak şi din Afganistan.

Dat în judecată în baza legislaţiei contra spionajului, Julian Assange riscă o pedeapsă de 175 de ani de închisoare.

Pe 14 martie, Julian Assange a asistat la dispariţia uneia dintre ultimele sale speranţe privind evitarea extrădării, odată cu refuzul Curţii Supreme din Marea Britanie de a îi examina recursul.

Partenera lui de viaţă, o avocată sud-africană în vârstă de 30 de ani, l-a rugat de atunci pe ministrul britanic de Interne, Priti Patel, să revină asupra deciziei de aprobare a extrădării, să o împiedice şi să pună capăt acestei „chestiuni politice”.

Alte articole

Ultimă oră