Până să se creștineze, romanii se rugau la Moloh, zeul fericirii, căruia astăzi îi spunem Noroc.
Acest zeu primea drept jertfă numai copii sugari de la mamele lor. Așadar, cine dorea să aibă noroc, trebuia să aducă această jertfă. Și, pentru a avea noroc, femeile își dădeau pruncii de la sân!
Părintele Ilie Cleopa spunea:
„Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi pe dracul Noroc, zicând: „pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei”. Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic? Voi ştiţi cine a fost Noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete”.
„Lua muierea copilul de la țâță, îl dădea în mâna slujitorului idolesc, îl tăia bucăţi şi îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă. Până la 40-50 de copii punea odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptură de copii proaspeţi.
Aşa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor în fundul iadului! Acolo stau în vecii vecilor că au dat jertfa lui Noroc”, scrie părintele Ilie Cleopa în cartea sa „Ne vorbeşte părintele Cleopa”.
Invocări
La final, duhovnicul atrage atenția asupra faptului că diversele forme de salut care conțin cuvântul noroc nu sunt nimic altceva decât invocări ale diavolului.
În literatura engleză, termenul „Moloh” sau „Howl” este folosit pentru a face referire la o persoană sau un lucru care cere sau care necesită un sacrificiu foarte mare.
