Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Laura Popescu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României.
„Dragi români, 1 Decembrie, sărbătoarea națională cu cele mai profunde semnificații pentru românii din țară și din afara ei, ne surprinde, pentru al doilea an consecutiv, într-o conjunctură marcată de incertitudini pe care am sperat cu toții că le-am depășit.
După o perioadă neașteptat de îndelungată în care riscurile actualei pandemii ne-au adus în situația atipică de a experimenta atât avantajele, cât și dezavantajele festivităților derulate în mediul virtual, m-aș fi bucurat să ne putem revedea cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Ziua Națională a României evocă, înainte de toate, spiritul înaintașilor noștri, al elitelor culturale, politice și diplomatice de a lupta pentru idealul unității.
Solidaritatea și fermitatea lor în fața obstacolelor acelei epoci au marcat pentru totdeauna istoria României și destinul fiecăruia dintre noi. Animați de mentalitatea lor de învingători, trebuie să acordăm încă o dată credit puterii solidarității de a ne aduce mai aproape de aspirațiile noastre, atât ca români, cât și ca cetățeni ai Europei, dar mai ales ai unei lumi aflate la răscruce.
Dacă în urmă cu peste 100 de ani, românii au luptat singuri pentru destinul lor, astăzi avem alături, în lupta împotriva noilor provocări, energia, voința, eforturile, instrumentele și rezervele de speranță ale întregii lumi.
Vă rog să primiți pe această cale toate gândurile mele bune și urări de sănătate, prosperitate și împliniri personale și profesionale.
La mulți ani românilor din Regatul Unit, La mulți ani românilor de acasă și din toate colțurile lumii! La mulți ani, România!”, este mesajul ambasadorului României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Laura Popescu.