12.5 C
Londra

Justiția britanică îi refuză imunitatea Regelui acuzat că și-a hărțuit fosta iubită

Daneza Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn (foto), în vârstă de 58 de ani, i-a intentat proces fostului rege al Spaniei Juan Carlos la Înalta Curte din Londra pentru a obţine despăgubiri pentru presupuse fapte de hărţuire.

Corinna a avut, potrivit documentelor prezentate de avocaţii ei, o „relaţie romantică intimă” cu fostul monarh între 2004 şi 2009. După despărţirea lor, aceştia au rămas prieteni o vreme, înainte ca Juan Carlos să încerce să reaprindă relaţia lor.

După ce femeia „i-a arătat în mod clar refuzul”, fostul rege, în vârstă de 84 de ani, a adoptat un „comportament asemănător hărţuirii”, a afirmat ea, acuzându-l că „a organizat” o serie de acte răuvoitoare, provocându-i „stres şi anxietate”.

„Inculpatul nu se poate ascunde în spatele vreunei poziţii”

Joi, Înalta Curte din Londra a refuzat să-i acorde fostului rege al Spaniei, Juan Carlos, imunitatea conferită de statutul său de membru al familiei regale, aşa cum acesta solicitase, în procesul pentru hărţuire iniţiat de o fostă iubită.

„Indiferent de statutul de care dispune inculpatul în baza legislaţiei şi Constituţiei spaniole, el nu mai este un ‘suveran’ sau ‘şef de stat’ care să-i ofere imunitate personală”, a afirmat instanţa, care a precizat că presupusa hărţuire de care este acuzat „nu intră în sfera unei activităţi guvernamentale sau suverane”.

„Hotărârea de astăzi demonstrează că inculpatul nu se poate ascunde în spatele vreunei poziţii, puteri sau privilegii pentru a evita această procedură”, a declarat Robin Rathmell, avocatul Corinnei zu Sayn-Wittgenstein.

Decizia justiţiei britanice este o înfrângere pentru Juan Carlos, în condiţiile în care justiţia spaniolă a clasat, fără urmărire, la începutul lunii martie, trei anchete care îl vizau, în special pentru corupţie.

O nouă audiere a fost stabilită pentru 29 martie.

Fostul rege, care a abdicat în 2014 şi a trăit în exil în Emiratele Arabe Unite din 2020, a respins aceste acuzaţii.

Alte articole

Ultimă oră