9.7 C
Londra

Istoria jubileelor regale

Regina Elisabeta a II-a este, după 70 de ani de domnie,  primul monarh britanic care îşi sărbătoreşte Jubileul de Platină.

Jubileul reginei Elisabeta a II-a reprezintă cea de-a noua celebrare de acest tip organizată în Marea Britanie începând din anul 1809, în timpul domniei regelui George al III-lea.

 Jubileele, care celebrează aniversări importante ce marchează domniile suveranilor britanici, sunt considerate veritabile mărturii ale unor epoci din istoria monarhiei şi a Regatului Unit.

Elisabeta a II-a şi regina Victoria şi-au celebrat jubileele de argint, de aur şi de diamant, care au marcat împlinirea a 25 de ani, 50 de ani, respectiv 60 de ani petrecuţi pe tron.

1977: Jubileul de Argint

Primii 25 de ani din domnia reginei Elisabeta a II-a au fost marcaţi de „atât de multe schimbări pentru Regatul Unit!, a declarat suverana într-un discurs rostit în Parlamentul de la Londra.

„Nu mai suntem o putere imperială şi am devenit conştienţi de ceea ce înseamnă acest lucru pentru noi înşine şi pentru relaţiile noastre cu restul lumii”, a declarat atunci regina Marii Britanii, adăugând că intrarea ţării sale în Comunitatea Europeană (precursoarea Uniunii Europene) a reprezentat „una dintre cele mai importante decizii” din timpul domniei sale.

Cu ocazia acelui prim jubileu, regina a realizat un turneu în Marea Britanie şi în ţări din Commonwealth. La Londra, un milion de persoane s-au reunit pe străzi pentru a o vedea pe suverană în trăsura ei oficială.

Britanicii au sărbătorit evenimentul prin petreceri stradale, considerate o rază de bucurie într-o perioadă de pesimism economic, marcată de declin industrial şi conflicte sociale. Trupa punk Sex Pistols a stricat puţin acea atmosferă festivă lansând cântecul „Good Save The Queen”, un prim afront veritabil adus monarhiei, pe care membrii formaţiei o considerau „un regim fascist”.

2002: Jubileul de Aur

Regina a sărbătorit 50 de ani de domnie printr-un concert la Palatul Buckingham. Punctul culminant al spectacolului: Brian May, chitaristul trupei Queen, a interpretat imnul naţional britanic, „God Save the Queen”, pe acoperişul palatului londonez. Un milion de persoane s-au reunit pe The Mall, celebrul bulevard din faţa Palatului Buckingham, pentru a participa la festivităţi.

Acea demonstraţie de admiraţie populară i-a adus o anumită consolare reginei, care le pierduse cu doar câteva luni înainte pe mama ei, regina-mamă, decedată în martie 2002, precum şi pe sora ei, prinţesa Margaret, care murise în februarie 2002.

Anii 1990 nu au fost deloc uşori pentru suverană, care a trebuit să facă faţă celor trei divorţuri din familia regală, unui incendiu la Castelul Windsor şi morţii prinţesei Diana.

La fel ca în urmă cu 25 de ani, petreceri populare au fost organizate peste tot în ţară în timpul unui weekend întreg din luna iunie.

Pentru prima dată, nepoţii cei mari ai reginei, prinţii William şi Harry, au apărut în public alături de viitoarea lor mamă vitregă, Camilla.

„Aceşti 50 de ani au fost destul de remarcabili din toate punctele de vedere!, declara regina. „Au existat suişuri şi coborâşuri, dar oricine care îşi aminteşte cum era situaţia după şase ani lungi de război poate acum să aprecieze schimbările imense care au fost realizate de atunci. Cred că putem să privim în urmă şi să fim mândri de noi”, a adăugat atunci Elisabeta a II-a.

2012: Jubileul de Diamant

Celebrări fastuoase au fost organizate timp de patru zile pentru a marca cei 60 de ani de domnie ai suveranei, care a călătorit în toate cele patru colţuri ale regatului, în timp ce alţi membri ai familiei regale au vizitat ţări din Commonwealth.

Festivităţile de la începutul lunii iunie au inclus o paradă fluvială pe Tamisa, slujbe religioase la lumina lumânărilor şi concerte. Aproximativ 1.000 de ambarcaţiuni au defilat în timpul acelei parade nautice, organizată în premieră după o pauză de 350 de ani în istoria acestei ţări. Potrivit estimărilor, circa 1,2 milioane de persoane au privit defilarea navelor de pe malurile fluviului Tamisa, în pofida unei ploi torenţiale.

Kylie Minogue, Robbie Williams, Elton John, Stevie Wonder, Ed Sheeran şi Paul McCartney au susţinut recitaluri în cadrul unui concert organizat la Palatul Buckingham.

Ca un semnal ce a vestit anii care vor urma, regina a apărut atunci în balconul oficial al palatului londonez însoţită de un număr restrâns de persoane, alături de prinţul Charles şi doar câţiva membri ai familiei sale. „Îmi reînnoiesc angajamentul de a fi mereu în slujba voastră”, a scris suverana britanică într-un mesaj scurt şi solemn.

Însă, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Londra, organizate în acelaşi an, suverana nu a ezitat să schimbe registrul mesajelor sale şi a glumit pe seama propriei imagini, apărând într-un videoclip alături de îndrăgiţii ei câini din rasa Corgi şi de actorul Daniel Craig, interpretul agentului 007 din franciza cinematografică „James Bond”.

Alte articole

Ultimă oră