9.7 C
Londra

Islamistul care l-a ucis pe deputatul Amess a fost condamnat. „Nicio remuşcare şi nicio ruşine, ba dimpotrivă”

David Amess, membru al Camerei Comunelor pentru circumscripţia Southend West din comitatul Essex, a fost atacat şi înjunghiat pe 15 octombrie 2021 în Biserica metodistă Belfairs din oraşul Leigh-on-Sea de către Ali Harbi Ali, în vârstă de 26 de ani.

Simpatizant al grupării jihadiste Statul Islamic, Ali Harbi Ali a fost condamnat miercuri în Marea Britanie la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate, pentru uciderea deputatului conservator David Amess.

Acesta din urmă nu a manifestat la proces „nicio remuşcare şi nicio ruşine, ba dimpotrivă”, a subliniat judecătorul Curţii Penale Old Bailey din Londra, Nigel Sweeney. „A fost o crimă care lovit în inima democraţiei noastre”, a mai declarat judecătorul.

Frustrarea

Ali Harbi Ali, care s-a născut şi a crescut la Londra într-o familie de origine somaleză, a fost găsit vinovat de crimă şi de pregătirea unor acţiuni teroriste.

El a pledat nevinovat, dar a spus la audierea de săptămâna trecută că l-a atacat pe deputatul David Amess pentru că acesta a votat în favoarea raidurilor aeriene în Siria.

Frustrat că nu a putut să meargă el însuşi în Siria să lupte alături de Statul Islamic, acuzatul a considerat că trebuia „să încerce să facă ceva aici pentru a-i ajuta pe musulmanii acolo”.

David Amess, în vârstă de 69 de ani la data asasinatului, căsătorit şi tatăl a cinci copii, a fost ales prima dată în legislativul britanic în anul 1983, când a reprezentat circumscripţia Basildon. Apoi, în 1997, a candidat pentru circumscripţia Southend West.

Sentinţele de închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate sunt rare în Marea Britanie.

Astfel de verdicte au mai fost date în septembrie anul trecut împotriva poliţistului Wayne Couzens pentru uciderea londonezei Sarah Everard şi împotriva lui Thomas Mair, simpatizant al extremei drepte care a ucis-o în 2016 înaintea referendumului privind Brexitul pe deputata laburistă Jo Cox, o adversară a Brexitului.

Alte articole

Ultimă oră