16.9 C
Londra

Ion Ceban recâștigă Primăria Chișinăului din primul tur

Primarul în exerciţiu al municipiului Chişinău, fostul socialist Ion Ceban, a câştigat, din primul tur, alegerile locale din capitala Republicii Moldova, potrivit rezultatelor parţiale anunţate luni dimineaţa, la ora 7.30, de Comisia Electorală Centrală, în urma centralizării voturilor de la 304 din totalul celor 305 secţii de votare din oraş.

Ceban, care a candidat acum din partea Mişcării Alternativa Naţionale, al cărei preşedinte este, a fost susţinut de 132.245 alegători, respectiv 50.58% din totalul cetăţenilor care şi-au exercitat dreptul de vot în Chişinău.

„Au fost manipulări, trișări și multe încercări de a frauda alegerile, în folosul partidului de la guvernare. A fost cel mai lung proces de numărare al voturilor, din toate scrutinele din ultimii ani. După calculele noastre, minim 51% din voturile exprimate în municipiu, trebuiau să fie pentru Primarul General și 34 la sută – pentru MAN în CMC. Vom publica toate procesele verbale”, a declarat Ion Ceban.

Pe locul al doilea se situează candidatul partidului de guvernământ, Partidul Acţiune şi Solidaritate, Lilian Carp, care a fost votat de 73.930 alegători (28.27%).

Pe poziţia a treia se află candidatul Partidului Socialist din Republica Moldova, Adrian Albu, cu 1.1815 voturi (4.52%), iar pe locul al patrulea – Victor Chironda din partea Platformei Dreptate şi Adevăr, cu 9.989 voturi (3.82%). La alegerile locale desfăşurate duminică, pentru primăria Chişinău au candidat 27 de persoane

Alte articole

Ultimă oră