9.7 C
Londra

Înalta Curte de Justiţie din Londra i-a făcut figura starului Ed Sheeran

Celebrul cântăreț pop britanic Ed Sheeran este acuzat de Sami Chokri şi Ross O’Donoghue că s-a inspirat parţial din melodia lor „Oh Why” pentru hitul său „Shape Of You”, cel mai bine vândut cântec din lume în 2017 – acuzaţii pe care cântăreţul şi ceilalţi doi co-autori ai piesei, Steven McCutcheon şi John McDaid, le resping.

În aceste condiții, Înalta Curte de Justiţie din Londra a putut asculta din greşeală în avanpremieră un cântec inedit al lui Ed Sheeran, spre surprinderea cântăreţului britanic care se confruntă cu acuzaţii de plagiat pentru hitul său „Shape Of You”.

„Este un cântec pe care l-am scris în ianuarie. Cum l-aţi obţinut?”, a întrebat uimit artistul în vârstă de 31 de ani, întorcându-se spre avocaţii săi în cea de-a treia zi a procesului, care a început vineri în capitala britanică.

Din greșeală

Ian Mill, avocatul lui Ed Sheeran, a explicat câteva momente mai târziu că piesa inedită a fost redată „din greşeală” pe computerul lui Steven McCutcheon.

În 2017, Ed Sheeran a fost artistul cu cele mai multe albume vândute la nivel mondial, potrivit Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice (IFPI), cu cel de-al treilea album al său, „Divide”, care include single-ul „Shape Of You”.

Alte articole

Ultimă oră