9.1 C
Londra

Guardiola, despre „lovitura dură” primită de City la Madrid

După înfrângerea suferită în faţa lui Real Madrid (1-3), antrenorul lui Mancester City, Pep Guardiola, şi-a exprimat decepţia pentru ratarea calificării în finala Ligii Campionilor la fotbal afirmând că „este o lovitură dură”.

„Când am fost mai bine în meci, eram deja calificaţi în finală. Aveam meciul sub control, dar ei au început să preseze şi au reuşit să înscrie. Eu am experienţa de a şti că noi nu eram încă în finală, dar eram aproape. Ei sunt capabili să scrie istorie, am mai spus-o. Şi trebuie să-i felicit, ca şi pe Liverpool”, a spus tehnicianul catalan.

„Am avut probleme să intrăm în meci, este o lovitură dură şi este normal. Ne-a lipsit un mic amănunt în prima repriză, nu am reuşit să dăm continuitate. Iar în repriza secundă, când eram mai bine, am reuşit să înscriem, iar apoi au venit acele două minute”, a spus Guardiola.

Calificare dramatică

Real Madrid a reuşit o calificare dramatică în finala Ligii Campionilor la fotbal, printr-o victorie cu 3-1 (0-0, 2-1), după prelungiri, în faţa formaţiei Manchester City, miercuri seara, pe Santiago Bernabeu, în manşa secundă a semifinalelor.

Învinsă la Manchester cu 4-3, Real Madrid era condusă în min. 90 cu 1-0 de City (gol Riyad Mahrez, min. 73) şi nu reuşise să trimită nicio minge pe spaţiul porţii până atunci.

Rodrygo, inspirat introdus de Ancelotti, a reuşit o dublă miraculoasă (90, 90+1), care a trimis meciul în prelungiri. Karim Benzema (95 – penalty) a adus calificarea madrilenilor, în faţa unei echipe în degringoladă după golurile primite.

Finala competiţiei va avea loc în data de 28 mai, pe Stade de France, adversara Realului fiind Liverpool, care a trecut în cealaltă semifinală de Villarreal, cu 2-0 şi 3-2.

Alte articole

Ultimă oră