7.1 C
Londra

Este ziua Oxford English Dictionary

Oxford English Dictionary (OED) este un ghid de neegalat pentru cercetători din orice disciplină, furnizând semnificaţia, istoria şi utilizarea pentru 500.000 de cuvinte şi expresii trecute şi prezente, din întreaga lume vorbitoare de limbă engleză.

Spre deosebire de dicţionarele lingvistice tipice, care definesc cuvintele doar în funcţie de utilizările şi semnificaţiile lor curente, OED este un dicţionar istoric. Astfel, dicţionarul Oxford oferă şi înţelesurile de astăzi, dar şi istoria cuvintelor individuale, uneori din secolul al XI-lea, şi a limbii – urmărită prin 3,5 milioane de citate din literatura clasică şi periodice specializate până la scenarii de film, versuri ale melodiilor şi postări pe reţelele sociale, explică www.oed.com.

New English Dictionary

Istoria Oxford English Dictionary a început în urmă cu mai bine de 150 de ani. În 1857, a fost înaintată o propunere către Societatea Filologică din Londra (Philological Society), organizaţie dedicată studiului academic al limbii. Propunerea a abordat deficienţa dicţionarelor de limbă engleză existente şi a solicitat compilarea unui nou dicţionar englez – New English Dictionary.

La iniţiativa lingviştilor Richard Chenevix Trench, Herbert Coleridge şi Frederick Furnivall, acest dicţionar avea să aducă o reexaminare completă a limbii engleze de la epoca anglo-saxonă – un proiect ambiţios care a necesitat în cele din urmă mult mai mult timp şi energie decât au anticipat iniţial iniţiatorii, evocă site-ul Oxford English Dictionary.

Dicţionarul urma să se bazeze pe dovezi reale ale cuvintelor folosite, luate din surse tipărite, datând din toate perioadele istoriei limbii. Coleridge a fost numit editor, iar împreună cu Furnivall a adunat un grup de cititori voluntari pentru a cerceta literatura engleză şi a extrage citate pentru a ilustra utilizarea cuvintelor. Aceste citate au fost trimise pe bucăţi mici de hârtie cunoscute sub denumirea de „slips”. Coleridge a murit în 1861 şi a fost succedat ca editor de Furnivall. Cu toate acestea, s-au înregistrat puţine progrese în anii următori.

James Murray

În 1879, a început un nou capitol, când Oxford University Press a fost de acord să publice lucrarea. De asemenea, atunci a fost ales un nou editor din cadrul membrilor Societăţii Filologice, James Murray, un cărturar autodidact din Scoţia.

În calitate de editor al Dicţionarului, el a revigorat programul de lectură voluntară şi a înfiinţat o echipă mică pe care a numit-o Scriptorium, mai întâi la casa lui din Mill Hill, Londra, şi mai târziu la casa lui din Oxford. Murray estimase că va dura zece ani pentru ca întregul dicţionar să fie finalizat. După cinci ani, a fost publicat primul fascicul sau primul volum al lucrării. Astfel, se consideră că 1 februarie 1884 a fost ziua în care cea mai importantă autoritate din lume în domeniul limbii engleze, Oxford English Dictionary, a fost publicată pentru prima dată, evidenţiază site-ul www.rosl.org.uk. Volumul acoperea intervalul ”A – ant”, ceea ce aducea lumină asupra dimensiunii integrale a lucrării.

Cutia poștală

Munca la dicţionar s-a bazat pe atât de multă corespondenţă încât a fost instalată o cutie poştală chiar în faţa casei lui Murray din Oxford, unde se află şi astăzi. Pentru a accelera munca de colectare şi documentare, a fost desemnat un al doilea editor care să lucreze alături de Murray – Henry Bradley -, iar mai târziu i s-au alăturat alţi doi co-editori, William Craigie şi Charles Onions. Fiecare dintre ei a lucrat la diferite secţiuni ale alfabetului cu propriile echipe de asistenţi, în cele din urmă toţi lucrând în ceea ce este acum Muzeul de Istorie a Ştiinţei din Oxford, în timp ce Murray şi echipa sa au continuat să lucreze în Scriptorium. Cei patru editori şi personalul lor au lucrat constant, finalizând fascicule după fascicule, până când, în cele din urmă, în aprilie 1928, a fost publicată şi ultima parte a dicţionarului.

250.000 de articole principale

În loc de 6.400 de pagini în patru volume, aşa cum se estimase iniţial, Dicţionarul a culminat cu zece volume care conţineau peste 250.000 de articole principale şi aproape două milioane de citate. Deşi s-a numit ”A New English Dictionary on Historical Principles”, a ajuns să fie cunoscut şi sub numele de ”Oxford English Dictionary”. Din păcate, nici Murray şi nici Bradley nu au trăit până să vadă finalizată lucrarea. Odată cu finalizarea celor zece volume, editorii rămaşi în proiect, William Craigie şi Charles Onions, au început să lucreze la un singur volum – supliment, publicat în 1933. În acelaşi timp, prima ediţie a fost reeditată în 12 volume şi lucrării i s-a dat oficial titlul ”Oxford English Dictionary”.

După al Doilea Război Mondial, Oxford University Press a decis să se angajeze în revizuirea Suplimentului din 1933. În 1957, la un secol după prima iniţiativă a Societăţii Filologice, Robert Burchfield a preluat conducerea noului supliment cu o nouă cohortă de angajaţi şi a solicitat din nou ajutorul cititorilor. Suplimentul s-a extins la o lucrare în patru volume de aproximativ 5.750 de pagini, publicată între 1972 şi 1986.

New Oxford English Dictionary

În 1984, s-a lansat proiectul New Oxford English Dictionary. Co-editorii John Simpson şi Edmund Weiner au coordonat un grup de lexicografi care au revizuit, corectat şi editat noul text electronic şi au adăugat 5.000 de cuvinte şi sensuri noi. În total, echipa din proiect a reuşit să realizeze aproximativ 85% din munca sa cu ajutorul programelor software, dar restul de 15% a necesitat ochiul critic al editorilor. Astfel, în 1989, a fost lansată la termen a doua ediţie a OED, ce conţinea peste 22.000 de pagini reunite în 20 de volume.

În 2000, a fost lansat OED Online, dicţionarul devenind mai accesibil ca oricând. În prezent, dicţionarul trece printr-o nouă revizuire completă. Actualizările revizuiesc şi extind OED la intervale regulate, de fiecare dată ajustând percepţia asupra limbii engleze, mai notează www.oed.com.

Alte articole

Ultimă oră