11.2 C
Londra

Doi români s-au întors în țară după 10 ani de muncă în Anglia și și-au deschis o fermă de lavandă

În inima Bucovinei, la Ipotești, lângă Suceava, un cuplu a creat o poveste ca-n basme: o fermă de lavandă care strălucește în soare și îmbie cu parfumul său relaxant.

Adela Hostiuc și soțul ei sunt eroii acestei povești. După zece ani de muncă în Anglia, cei doi soți au decis să revină în România și să investească într-un câmp de lavandă, retrăgându-se la țară, relatează Adevărul.

Povestea lor a început cu un simplu dialog în timpul unei călătorii cu mașina în Anglia. „Ideea ne-a venit în timp ce discutam cu soțul meu, că venim în România și trebuie să facem ceva… Eram în mașină, mergeam spre casă. La o margine de câmp am văzut câteva tufe de lavandă. A fost ca un semn de la Dumnezeu. Ce ar fi să cultivăm lavandă? Trebuie să investim în lavandă!” a spus atunci Adela Hostiuc.

Astfel a luat naștere Ferma de Lavandă, pe o suprafață de 70 de ari luați în arendă, lângă municipiul Suceava.

Ferma lor de lavandă a devenit astăzi o adevărată oază de relaxare pentru suceveni. Oamenii vin aici să se bucure de natură, să își facă fotografii, să servească o limonadă din lavandă sau să cumpere flori și coronițe.

Deși au întâmpinat inițial dificultăți în a-și vinde florile, cei doi soți au constatat cu surprindere că sucevenii sunt interesați de cultura lor de flori.

O parte importantă a planurilor de viitor ale familiei Hostiuc este producerea de ulei de lavandă și apă florală. “Este foarte multa muncă, de primăvara devreme până toamna târziu noi suntem aici în câmp, dar merită” mărturisește Adela Hostiuc.

Alte articole

Ultimă oră