Etapa a 12-a a Turului Franţei, care a avut loc joi pe distanţa de 165,1 km, între localităţile Briancon şi Alpe d’Huez, a fost câștigată de ciclistul britanic Tom Pidcock (foto), membru al echipei Ineos Grenadiers.
Pidcock a fost cronometrat în 4:55:24, fiind urmat de sud-africanul Louis Meintjes (Intermarche-Wanty, +48) şi de un alt britanic, Chris Froome (Israel – Premier Tech, +2:06).
Campion mondial și olimpic
Pidcock a devenit în ianuarie campion mondial la ciclocros, după ce a obţinut medalia de aur la cross-country vara trecută la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Pentru Froome, de patru ori câştigător al Turului Franței, a fost de departe cel mai bun rezultat după gravul accident pe care l-a suferit în iunie 2019.
În clasamentul general lider este danezul Jonas Vingegaard (Jumbo Visma), cu timpul total de 46:28:46, urmat de slovenul Tadej Pogacar (UAE Team Emirates, +2:22) şi britanicul Geraint Thomas (INEOS Grenadiers, +2:26).
Vineri, etapa a 13-a va avea loc pe distanţa de 192,6 km, între Le Bourg-d’Oisans şi Saint-Etienne.