Conducătorii statului nu s-au numit dintotdeauna președinte, premier, miniștri… Locul parlamentului și al guvernului era ținut, în Țările Române, de Divan, adunare cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuită din cei mai înalți demnitari.
Inițial, aga era un comandant din armata otomană. La noi a fost folosit pentru a numi șeful instituției din secolele XVIII-XIX în Țara Românească și în Moldova, însărcinată cu menținerea ordinii publice (agie, azi poliție).
Postelnicul era mare boier, membru al Sfatului domnesc, care avea în grijă camera de dormit a domnului și care, mai târziu, organiza audiențele la domn.
Spătarul era un dregător la Curtea Domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei.
Marele spătar era comandant suprem al armatei țării în lipsa domnului.
Logofătul era mare dregător în ierarhia boierilor români, membru al Sfatului domnesc.
Mare logofăt, în în Moldova, era întâiul boier de divan, care conducea Cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau a mitropolitului, prezida Divanul. În Muntenia era unul dintre cei mai de seamă boieri de divan, urmând după ban.
Logofăt al doilea = locțiitorul marelui logofăt.
Logofăt al treilea = secretarul marelui logofăt.
Logofăt de obiceiuri = dregător având atribuții de maestru de ceremonii.
Logofăt de taină (sau domnesc) = secretar particular al domnului.
Logofăt de vistierie = secretar al vistieriei domnești.
Logofăt mai era numit și Șeful Cancelariei domnești.
