13.1 C
Londra

Dacia, ca pâinea caldă în Marea Britanie

Știri din România

Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT) a anunțat că vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 24% în iunie, la 140.958 unităţi.

Este cel mai redus nivel al înmatriculărilor de maşini noi în Marea Britanie în luna iunie din 1996, deficitul de componente continuând să afecteze noile achiziţii şi realizarea comenzilor existente, a apreciat SMMT.

Însă, în iunie, Dacia a vândut 2.372 de vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 120,86% faţă de perioada similară din 2021, când a înmatriculat 1.074 de unităţi.

În topul celor mai bine vândute modele în iunie se află Vauxhall Corsa, Tesla Model Y, MINI, Nissan Qashqai şi Volkswagen Golf.

Cota de piaţă a vehiculelor electrice s-a situat la 16,1% în iunie (de la 10,7% în perioada similară din 2021), în timp ce pentru vehiculele pe benzină a scăzut la 44%, iar la cele diesel la 5,7%. Din 2030, vânzările de maşini noi pe benzină şi motorină vor fi interzise în Marea Britanie.

„Deficitul de semiconductori afectează înmatriculările de maşini noi mai mult decât restricţiile din 2021”, a apreciat directorul general al SMMT, Mike Hawes.

Luna trecută, SMMI a înrăutăţit estimările privind vânzările de maşini noi în Marea Britanie în acest an la 1,72 milioane, faţă de prognoza precedentă, de 1,89 milioane.

A doua piață din Europa

În primele şase luni din acest an, vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 12%, la aproximativ 802.000 unităţi.

Este al doilea cel mai redus nivel al înmatriculărilor de maşini noi în Marea Britanie în primul semestru din 1992.

În perioada ianuarie-iunie 2022, Dacia a vândut 12.111 vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 75,52% faţă de perioada similară din 2021, când a înmatriculat 6.900 unităţi.

În topul celor mai bine vândute modele în primele şase luni din acest an se află Vauxhall Corsa, Ford Puma, Nissan Qashqai, MINI şi Kia Sportage.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Alte articole

Ultimă oră