cetateanul.uk

Cum obții și la ce folosește cardul european de sănătate

Cetățenii români, asigurați, indiferent unde trăiesc, care vor să aibă acces la asistenţă medicală în ţările care fac parte din Uniunea Europeană pot solicita cardul european de sănătate.

Documentul se eliberează gratuit, pe baza unei cereri în termen de 7 zile lucrătoare, și oferă deținătorului dreptul la asistența medicală devenită necesară în timpul șederii temporare pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European sau a Confederației Elvețiene.

Prin ședere temporară se înțelege deplasarea unei persoane în unul dintrestatele amintite pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp de cel mult șase luni.

Acest card se eliberează la cerere, în mod gratuit. Cererea poate fi depusă în scris, la sediul Casei de Asigurări de Sănătate sau online.

Cardul european nu acoperă situația în care asiguratul se deplasează în scopul obținerii unui tratament medical planificat.

Cardul european de asigurat nu este obligatoriu.

Pot beneficia de acest document toţi cetăţenii care au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi fac dovada achitării la zi a contribuţiei.

Cardul european de asigurat nu este obligatoriu, iar trecerea frontierei nu este condiționată de prezentarea acestuia.

Cardul se eliberează la solicitarea asiguratului, care va depune în scris, la sediul Casei de Asigurări de Sănătate în evidenţa căreia se află, o cerere – tip. Cardul va fi primit de asigurat la domiciliu.

Orice spital de stat din Uniunea Europeană este obligat să ofere solicitantului, în baza cardului European de sănătate, tratament gratuit în caz de nevoie.

Atenţie! Cardul European de Sănătate se poate folosi doar în caz de urgenţă pentru probleme apărute pe perioada unui concediu, de exemplu. El nu poate fi folosit de către posesor dacă acesta pleacă în mod expres într-un alt stat membru al UE în vederea beneficierii de tratament medical la cerere.

Perioada de valabilitate a cardului european este de doi ani de la data emiterii.

Exit mobile version